Mii de opere de artă au dispărut în Franţa

Muzeul Luvru, Paris (Franţa)
Muzeul Luvru, Paris (Franţa) (Pixabay.com)

După cel de-al Doilea Război Mondial, odată cu creşterea importanţei comerţului cu artă şi a sumelor investite în acesta, a crescut şi interesul pentru artă în particular. A început să se fure artă într-un mod uimitor, covârşitor şi nemaivăzut. De furat se furau opere de artă şi înainte, dar era mai sporadic. De ce ar fura cineva un tablou?

Constant, colecţionari motivaţi de potenţialul de investiţie al artei, dau buzna în case de licitaţie urcând preţul unor opere de artă puse la vânzare. Sotheby’s sau Christie’s au avut parte de creşterea vânzărilor, ajungând la peste 200% în decursul a peste 40 de ani. Astfel, ce se vindea în 1958 cu 25 de milioane de dolari, acum depăşeşte lejer 5 miliarde de dolari. Odată cu furturile au apărut diverse teorii contradictorii despre infractorii specializaţi care acţionează în reţele, schimbă date despre opere de artă şi potenţiali cumpărători, studiind cu atenţie muzeele sau locurile vizate înainte de a da lovitura.

Ce se întâmplă în Franţa

Pe piaţa neagră a operelor de artă furate din multe muzee, precum şi din alte edificii, Franţa reprezintă adevărate terenuri de vânătoare.

Centrul Naţional de Arte Plastice (CNAP) a denunţat la Brigada de represiune a banditismului (BRB ), dispariţia ”câtorva mii” de opere de artă, din numeroase administraţii publice, ministere şi chiar din Palatul Elysee. Ultimele denunţuri au vizat opere cu valoare economică mică, dar cu o valoare simbolică mare, din Elysee - dispariţii înregistrate la CNAP în 2012 în timpul preşedenţiei lui Francois Hollande ce nu au fost încă rezolvate - ceea ce dezvăluie o altă problemă: acum există peste 2.300 de rapoarte de furt de opere de artă ”dispărute” de mulţi ani din instituţiile statului, pentru a căror soluţionare ar putea dura ani de muncă istovitoare.

Aceasta este o problemă dezbătută de decenii. În 1995 a fost creat Tezaurul de investigare electronică şi vizuală în materie artistică ce deţine în arhiva sa peste 100.000 de lucrări de artă dispărute din palatele statului. Patru inspectori de poliţie lucrează zilnic, timp de 25 de ani, încercând să găsească indicii, urme, amprente ale miilor de opere ce dispar în fiecare an din cele mai selecte săli ale Statului. Inspectorii au salvat de multe ori lucrări prost catalogate, prost depozitate sau pe cele care urmau să fie vândute la persoane particulare sau la licitaţii publice.

În 1997, Curtea de Conturi s-a adresat celor responsabili de securitatea reşedinţei oficiale a premierulu (Palatul Matignon), Adunarea Naţională şi Senat; aceştia au recunoscut că au ignorat unde se aflau cele 50.000 de opere de artă ce reprezintă moştenire naţională.

În ţările cu un mare patrimoniu cultural, se obişnuieşte ca muzeele şi instituţiile publice să ” împrumute” ocazional ambasadelor, ministerelor şi reşedinţelor miniştrilor, corpului diplomatic lucrări de artă destinate decorării clădirilor şi sediilor oficiale. Franţa şi Spania, ca şi România, folosesc sisteme similare, ce au ”rezultate şi consecinţe” pe care guvernele le acoperă de multe ori cu un văl gros de informaţii bizare.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Cultură