Ministrul Culturii anunţă soluţii pentru restaurarea hanului Solacolu

Hanul Solacolu, clădire monument istoric lăsată în paragină de mai bine de zece ani, ar urma să fie restaurată cu fonduri europene.
Hanul Solacolu
Hanul Solacolu (Rezistenta Urbana, Facebook)

Ministerul Culturii a făcut un parteneriat cu proprietarii Hanului Solacolu, clădire monument istoric, pentru a putea accesa fondurile europene necesare restaurării, a declarat ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, pentru hotnews.ro.

Clădirea, amplasată pe Calea Moşilor din Capitală, este de peste 10 ani în paragină, acum aflându-se în pericol de colaps. Proprietarii nu dispun de fondurile necesare pentru a o restaura însa din bani europeni s-ar putea lua până la 5 milioane de euro în acest scop.

"I-am chemat pe proprietarii hanului la Ministerul Culturii şi am găsit soluţia să salvăm clădirea. Ei şi-au făcut o asociaţie şi am stabilit să facem un parteneriat cu Ministerul Culturii. În baza acestui parteneriat putem accesa până la 5 milioane de euro pe POR, axa 5.1 pentru restaurare. Clădirea este monument istoric şi se pot accesa fonduri pe acest program. S-au scos deja ghidurile. Proprietarii au deja studiul istoric şi proiectul de restaurare şi vor depune dosarul pentru obţinerea finanţării. Ministerul Culturii va cofinanţa proiectul, acea mică parte, şi vom avea în schimb un spaţiu cultural la parterul hanului", a explicat ministrul Vlad Alexandrescu.

Hanul Solacolu a fost retrocedat proprietarilor de drept în 2003, după mai mulţi ani de procese cu statul, însă până în 2008 clădirea a fost sălaş pentru oamenii străzii, ajungând într-o fază avansată de degradare, arată sursa citată. După ce au intrat în posesia bunului, proprietarii au declarat că ar vrea să restaureze hanul, însă nu au bani.

"Ni s-a luat o clădire salubră, o clădire decentă în centrul Bucureştiului şi ni s-a dat înapoi o groapă de gunoi. Am alcătuit un proiect de reabilitare a clădirii, de redare a funcţionalităţii ei. Realizarea acestui proiect implică o sumă foarte mare de bani pe care nu o avem. Am încercat să găsim investitori însă nu am găsit", declara moştenitorul clădirii pentru stirileprotv.ro, în 2010, după ce acoperişul Hanului Solacolu s-a prăbuşit, iar subiectul a ajuns în atenţia presei.

Reprezentanţii Primăriei Capitalei au declarat în mai multe rânduri că nu pot investi într-o proprietate privată.

Articolul integral poate fi citit aici

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne