Ministrul Sănătăţii intervine. Plata pentru gărzile medicilor va creşte

Ministrul Sănătăţii dezamorsează problema gărzilor în sistemul medical. Aşa-numita „gardă obligatorie” va beneficia de acordarea sporului de 25% pe timpul de noapte lucrat, ceea ce până acum nu se făcea, precizează ministerul, iar plata gărzilor suplimentare va creşte şi ea.
Vlad Voiculescu
Vlad Voiculescu (Facebook)

Guvernul a decis creşterea plăţii pentru gărzile medicilor, informează Ministerul Sănătăţii în contextul în care nemulţumiţi de modul în care sunt plătite orele suplimentare şi gărzile pe timpul nopţii şi în zilele nelucrătoare, medicii de la Spitalul Universitar din Capitală au ameninţat că, începând de luni, nu vor mai asigura gărzile în unitatea sanitară.

Potrivit unui comunicat publicat de Ministerul Sănătăţii, Guvernul României a decis ca plata gărzilor suplimentare efectuate de medici se va face pornind de la baza salarială crescută prin intermediul Ordonanţei de Urgenţă 20/2016, începând cu data de 1 octombrie anul acesta.

Fondurile de circa 100 de milioane de lei necesare creşterii plăţii gărzilor pentru medici în anul 2016 vor proveni din administrarea mai eficientă a resurselor deja existente în sistemul sanitar, iar mecanismele identificate de minister nu afectează în niciun fel prognozele de deficit bugetar.

"Cu alte cuvinte, creşterea veniturilor pentru gărzi va fi finanţată printr-un control mai strict al cheltuielilor şi prin măsuri de reducere a risipei din sistem. Reglementarea se va face prin Ordonanţă de Urgenţă conform discuţiilor avute în Guvern.", se arată în comunicat.

În acest context, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, apreciază că „sistemul sanitar trebuie să aibă grijă în primul rând de oameni: de pacienţi şi de medici. Orice măsură decisă în favoarea medicilor este un beneficiu direct şi pentru pacienţi”. Demersul privind gărzile se înscrie într-o preocupare mai largă a Ministerului Sănătăţii, împreună cu Ministerul Muncii, de reformare a organizării resursei umane în Sănătate.

Măsurile pentru medici, potrivit MS:

1. Creşte plata gărzilor suplimentare ale medicilor prin raportarea la salariul de bază majorat de la 1 august. Termenul pentru definitivarea paşilor legislativi este data de 1 octombrie.

2. Au crescut salariile de bază ale medicilor din sistemul public de la 1 august, odată cu intrarea în vigoare a OUG 20 / 2016. Guvernul a prevăzut pentru această creştere un miliard de lei.

3. Gărzile suplimentare vor fi efectuate în baza unui contract individual de muncă cu timp parţial. Pentru medici avantajul este că gărzile vor fi considerate atât vechime în muncă, cât şi vechime în specialitate.

4. Contractul de muncă pentru gărzi va da dreptul la concediu de odihnă plătit proporţional cu timpul lucrat pentru medicii care efectuează numai gărzi sau pentru cei care fac gărzi în alt spital decât cel la care sunt angajaţi.

5. Aşa numita „gardă obligatorie” va beneficia de acordarea sporului de 25% pe timpul de noapte lucrat, ceea ce până acum nu se făcea.

6. Medicii care au obţinut titlul de doctor în ştiinţe medicale din 2010 încoace vor primi sporul legal de 15% care, până la 1 august, nu mai fusese acordat.

7. Timpii de lucru şi de odihnă vor fi regândiţi în termeni de flexibilizare, de grijă faţă de efortul depus de medici şi de siguranţă a pacienţilor.

8. Ministerul Sănătăţii evaluează modalităţi de remunerare a medicilor rezidenţi de anii I şi II pentru gărzile pe care le fac.

Ca şi măsuri de eficientizare a cheltuielilor din Sănătate, ministrul anunţă: economii la scara naţională prin mecanismul de achiziţii publice centralizate care are deja proceduri demarate; evaluarea şi monitorizarea strictă a investiţiilor; controlul mai strict al prescripţiei de medicamente (cu precădere antibiotice, dar nu numai) şi al investigaţiilor medicale; controlul serviciilor din spitalizările de zi;

"Ministrul Sănătăţii este de părere că decizia de creştere a remuneraţiei pentru gărzile din sistemul sanitar e unul din cei mai importanţi paşi ai ultimilor ani în beneficiul medicilor. Măsura corectează o nedreptate veche din anul 2009 şi reafirmă angajamentul premierului Dacian Cioloş de a face din sectorul sanitar prioritatea mandatului său.

În acelaşi timp, Vlad Voiculescu mizează în continuare pe cooperarea responsabilă a Federaţiei Sanitas, a Federaţiei Solidaritatea Sanitară şi a Federaţiei Hipocrat. De asemenea, sprijinul medicilor pentru implementarea măsurilor de eficientizare a cheltuielilor din sistem este esenţial.

La solicitarea Federaţiei Sanitas, evaluarea modalităţilor de reglementare a veniturilor celorlalte categorii de personal din sistemul sanitar vor fi discutate în cadrul consultărilor cu partenerii de dialog social din procesului de elaborare a Legii Salarizării Unitare." se mai arată în comunicat.

Reamintim că medicii şi-au exprimat în repetate rânduri nemulţumirea faţă de faptul că sunt obligaţi să facă numeroase gărzi suplimentare şi ajung să muncească şi peste 30 de ore în continuu. Mai mult, aceste gărzi n-ar fi plătite corespunzător.

Colegiul Medicilor din România a solicitat, joi, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii şi Ministerului Finanţelor să rezolve rapid modul de plată a gărzilor suplimentare normei de bază pentru medicii din spitale, negociind "realist" cu sindicatele, pentru că altfel aceste servicii vor fi puse în pericol.

Aproximativ 87 la sută dintre medicii care efectuează gărzi au refuzat sau intenţionează să refuze încheierea contractelor individuale de muncă pentru gărzile suplimentare dacă nu le sunt acordate toate drepturile, aşa cum au fost solicitate în mod public, arată un sondaj realizat de Federaţia "Solidaritatea Sanitară" în rândul a o mie de doctori.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură