Mircea Toma: Modificarea legii audiovizualului, un atac la calitatea dezbaterii electorale

Mircea Toma, preşedintele Active Watch
Mircea Toma, preşedintele Active Watch (Epoch Times România)
Ioana Statescu
29.11.2012

Modificările aduse legii audiovizualului au stârnit proteste din partea membrilor Consiliului Naţional al Audiovizualului, a Internaţional Advertising Association România, a Uniunii Agenţiilor de Publicitate şi, recent, a Camerei Americane de Comerţ din România. Societatea civilă a reacţionat, de asemenea, împotriva ordonanţei de urgenţă, adoptată marţi, fără a fi supusă în prealabil dezbaterii publice. Preşedintele Agenţiei de Monitorizare a Presei- ActiveWatch, Mircea Toma, a declarat pentru Epoch Times, că urgenţa cu care acest document a fost aprobat de guvern nu este justificată.

”Procedura prin care aceste acte normative sunt trecute se abat grav de la principiul transparenţei decizionale. În primul rând, nu este justificată urgenţa, iar în al doilea rând, nu a existat nicio consultare cu actorii publici interesaţi de subiect”, a subliniat Mircea Toma.

Preşedintele ActiveWatch a mai menţionat că organizaţia pe care o reprezintă s-a sesizat cu privire la unele modificări ”extrem de grave”, ce urmau să fie introduse în ordonanţa de urgenţă care vizează Legea audiovizualului.

”Noi am trecut printr-o etapa anterioară în care am aflat despre intenţia guvernului de a trece o OUG al cărei conţinut nu a fost comunicat oficial. A apărut doar cu titlul pe lista documentelor care urmau să fie puse în şedinţa guvernului, acum două săptămâni. Una dintre prevederile care era extrem de gravă, şi anume posibilitatea ca Parlamentul să înlocuiască membrii Consiliului în urma respingerii raportului anual şi pentru care noi am făcut atunci mult zgomot a fost retrasă în versiunea actuală a ordonanţei de urgenţă. Acel articol era subiect de infringement”, a subliniat Mircea Toma pentru Epoch Times.

Guvernul a modificat marţi legislaţia audiovizualului printr-o ordonanţă de urgenţă, stabilind, printre altele, că operatorii din audiovizual sancţionaţi de Consiliul Naţional al Audiovizualului vor fi iertaţi de plata amenzilor, până la soluţionarea decisă de justiţie, dacă pedepsele respective au fost contestate de cei în cauză. Mircea Toma vede această prevedere ca pe un ”atac la calitatea dezbaterii electorale”.

”Ceea ce se întâmplă este un atac la calitatea dezbaterii electorale, în sensul că limitând puterea CNA-ului, în plină campanie electorală, televiziunile nu mai sunt responsabilizate. Scutirea operatorilor din audiovizual de a-şi plăti penalităţile impuse de CNA până la o decizie definitivă şi irevocabilă a unei instanţe aruncă cu ani la distanţă momentul în care s-ar putea să plătească pentru fapte comise acum. Ori din cercetările făcute de ActiveWatch, apropo de funcţionarea principalele televiziuni în raport cu principalii actori politici angajaţi în campania electorală, rezultă că două, trei dintre televiziuni au abandonat total neutralitatatea şi sunt libere să fie angajate explicit, partizan, într-una dintre taberele politice. Vorbesc aici despre OTV şi despre Antena 3”, a declarat preşedintele ActiveWatch.

”Oricum pedepsele erau insuficiente pentru a frâna elanul în derapajul funcţionării televiziunilor. Acum va fi cu atât mai mult. Ce se întâmplă este o manipulare grosolană, deschisă, pe care o practică doi, trei actori importanţi mass media, cu audienţe foarte mari şi care pot să influenţeze în rău procesul electoral”, atrage atenţia Mircea Toma.

Ordonanţa de urgenţă stabileşte, de asemenea, cerinţele pentru dobândirea calităţii de membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului. Potrivit documentului, candidaţii trebuie să îndeplinească cumulativ o serie de condiţii: să fie cetăţeni români cu domiciliul în România, să dispună de reputaţie, cunoştinţe teoretice şi experienţă profesională "adecvată naturii, extinderii şi complexităţii activităţii CNA" şi cu o vechime de cel puţin 5 ani în domeniul audiovizualului, să nu fie soţi, rude ori afini până la gradul al III-lea, inclusiv cu preşedintele României, preşedinţii Camerelor Parlamentului sau membrii Guvernului, să nu aibă cazier fiscal sau judiciar.

Mircea Toma: Ceea ce se întâmplă este un atac la calitatea dezbaterii electorale, în sensul că, limitând puterea CNA-ului, în plină campanie electorală, televiziunile nu mai sunt responsabilizate!

Potrivit preşedintelui Agenţiei de Monitorizare a Presei, această modificare reprezintă o ”deturnare flagrantă a identităţii Consiliului Naţional al Audiovizualului”.

”CNA nu este reprezentantul comunităţii profesionale, ci reprezentantul interesului public. Nu este nevoie să fie colegi ai ziariştilor şi ai operatorilor mass media care să judece abaterile mass media. Dimpotrivă, trebuie să fie oameni care să aibă vigilenţa necesară ca să protejeze publicul de abaterile mass media. Dacă pun colegi ai ziariştilor în Consiliu, riscul ca ei să gândească în conflict de interese este foarte mare. Ei nu sunt neapărat antrenaţi să se identifice cu interesul public, după cum vedem că funcţionează marea majoritate a operatorilor mass media în prezent”, a afirmat Mircea Toma.

Alte schimbări incluse în proiectul de ordonanţă de urgenţă vizează modificarea criteriilor de stabilire a serviciilor de programe cu pondere semnificativă în formarea opiniei publice, acestea fiind programele de ştiri, analiză şi dezbateri politice sau economice.

Totodată, una dintre modificările propuse limitează la cinci numărul spoturilor publicitare şi de teleshopping izolate pe care le poate difuza zilnic un post de televiziune şi stabileşte că publicitatea la băuturi spirtoase poate fi difuzată numai în intervalul orar 23.00 - 6.00. În plus, preţurile oferite de intermediari, respectiv agenţiile de publicitate, clienţilor care doresc spaţii publicitare trebuie să fie confirmate în mod obligatoriu şi în prealabil cu radiodifuzorii

Documentul care urmăreşte modificarea legii audiovizualului care are ca obiective principale ”combaterea corupţiei şi a sistemelor subterane de achiziţionare a spaţiului media", "să stopeze practica distribuitorilor de servicii de a efectua modificări în mod unilateral în grilele de programe", precum şi "modificarea criteriilor de stabilire a serviciilor de programe cu pondere semnificativă în formarea opiniei publice".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor