MRU: Avocatul Poporului să sesizeze CCR cu privire la modificarea Legii CNA. Voiculescu vrea totalitarism

Mihai Răzvan Ungureanu
Mihai Răzvan Ungureanu (Epoch Times România)
Liviu Şerbănescu
28.11.2012

Copreşedintele ARD Mihai Răzvan Ungureanu a precizat miercuri despre modificarea prin Ordonanţă de Urgenţă Legii Audiovizualului de către Guvern că atribuţiile Consiliului au fost schimbate pentru că deranja foarte mult. MRU i-a cerut Avocatului Poporului să sesizeze CCR.

„E clar că CNA-ul deranjează foarte mult. Indiferent de compoziţia politică, neobrăzarea CAN-ului de a sancţiona posturile de televiziune care îşi permit să atace la persoană oameni politici, este drastic lovită de ordonanţa adoptată de Guvern. Domnii de la USL au cerut ca CNA-ul să fie depolitizat, dar mai nou deciziile CNA-ului să nu mai valoreze nimic, ele neputând deveni reale decât în condiţiile în care există o hotărâre judecătorească definitivă asupra deciziei.În condiţiile acestea, CNA-ul este anulat ca instituţie”, a declarat Ungureanu.

MRU a lansat apoi un apel către Avocatul Poporului, căruia îi cere să sesizeze Curtea Constituţională în acest caz.

„Cerem Avocatului Poporului să se sesizeze măcar acum şi să adreseze CCR spre contestarea aceste OUG, care are adresant. De unde vine ideea a adresantului? Dintr-un singur punct. Ordonanţa face referire la cota de piaţă media. Cota era limitată la 30 de procente, puteai să cumperi câte frecvenţe voiai, dar nu mai mult de aproape de o treime din piaţa media. Limita a fost abrogată, trusturile au drept să cucerească cât vor din piaţa media. Este vorba de trustul lui Dan Voiculescu. Ajungem la CNA anulat, legislaţia desfiinţată, înapoi în 1989, cu o televiziune totalitară. Această ordonanţă distruge şi bruma de încredere care a mai rămas în media”, a mai precizat Mihai Răzvan Ungureanu.

Fostul premier a vorbit totodată şi despre intenţia Guvernului de a modifica atribuţiile SRI, criticând indiferenţa premierului Victor Ponta.

„Corupţia nu este o problemă de securitate naţională, în opinia Monei Pivniceru. Aştept ca Ponta să adopte un punct ferm al guvernului asupra acestei intenţii de modificare a legii siguranţei naţionale. Poate vor înţelege că nu te poţi juca la nesfârşit cu instituţiile statului. Aştept un punct de vedere şi din partea SRI”, a mai afirmat Ungureanu.

Membri ai CNA: Suntem puşi pe linie moartă. OUG privind Legea audiovizualului e în favoarea media

Narcisa Iorga, Ioan Onisei, Gelu Trandafir, Valentin Jucan şi Mircea Deacă, membri CNA, au declarat, într-o conferinţă de presă, că prin modificarea Legii audiovizualului Consiliul e "tras pe linie moartă", însă Răsvan Popescu, Cristina Trepcea şi Christian Mititelu spun că OUG e "în favoarea media"

Cinci membri ai Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) au şi-au exprimat miercuri nemulţumirea faţă de modificarea Legii audiovizualului şi, de asemenea, au subliniat că afirmaţiile preşedintelui CNA Răsvan Popescu nu reflectă opinia întregului Consiliu.

Cei cinci membri CNA, Narcisa Iorga, Ioan Onisei, Mircea Valeriu Deacă, Valentin-Alexandru Jucan şi Gelu Trandafir, s-au delimitat de declaraţiile lui Răsvan Popescu.

Vicepreşedintele CNA, Ioan Onisei, a precizat într-o declaraţie de presă susţinută în pauza şedinţei CNA, că "Guvernul a modificat drastic Legea audiovizualului, care este o lege organică, printr-o ordonanţă de urgenţă care afectează grav domeniul reglementat", adăugând că este nemulţumit de faptul că CNA nu a fost consultat înainte de această modificarea.

Ioan Onisei a evidenţiat că printre modificări se prevede că decizia de sancţionare, odată atacată în contencios administrativ, îşi pierde efectul şi se aplică doar după o hotărâre definitivă a instanţei.

Alt membru CNA, Narcisa Iorga, susţine că ordonanţa de urgenţă a fost emisă "în sprijinul intereselor Antena Group" şi că "amputează atribuţiile unui Consiliu" iar Gelu Trandafir consideră că "ordonanţa modifică fundamental regulile jocului în plină campanie electorală".

"Suspendarea sancţiunilor aplicate de CNA aduce un minus bugetului de stat", a adăugat Narcisa Iorga.

"Nu mă miră interesele politice ale Antena 3 (...) Antena 3 a fost unul dintre cele mai agresive posturi de televiziune în raport cu CNA. Nu şi-au ascuns intenţia de a desfiinţa CNA, prin emisiuni, prin manifestări în Piaţă, prin emisiuni cu lideri politici", a spus Iorga. "Prin această OUG consider că CNA este tras pe linie moartă, aşa cum şi-a dorit mereu Antena 3", a mai spus Iorga.

Părerea preşedintelui

Limita a fost abrogată, trusturile au drept să cucerească cât vor din piaţa media. Este vorba de trustul lui Dan Voiculescu. Ajungem la CNA anulat, legislaţia desfiinţată, înapoi în 1989, cu o televiziune totalitară.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat marţi că ordonanţa de urgenţă adoptată de Guvern privind modificarea Legea audiovizualului trebuie privită ca un abuz, pentru că acest domeniu, care "nu e de joacă", ar fi trebuit legiferat cel mult prin asumarea răspunderii în Parlament.

"Vă mărturisesc că nu l-am văzut (textul OUG - n.r.), dar iată ce înseamnă să nu ai un Avocat al Poporului. Pentru că acum e un înlocuitor care e omul PSD-ului. Un Avocat al Poporului ar fi atacat această OUG dintr-un motiv simplu: discutăm de CNA, de audiovizual. Aici nu te joci. Trebuia să treacă printr-o lege, măcar să fie o lege asumată dacă era o urgenţă. Nu-mi dau seama ce urgenţă a fost. Măcar dădeai şansa unei moţiuni de cenzură dacă era ceva atât de urgent. Nu cred însă că era ceva foarte urgent (...). Trebuie privită ca pe un abuz. CNA îi modifici legea maximal, dacă era o urgenţă, maximal printr-o asumare de răspundere în Parlament, să poţi primi o moţiune de cenzură sau să o supui controlului Curţii Constituţionale", a declarat Traian Băsescu, la postul B1 TV.

Guvernul a modificat, marţi, prin Ordonanţă de Urgenţă, Legea audiovizualului. Conform modificărilor, CNA va acorda licenţe audiovizuale de televiziune doar societăţilor care la data solicitării nu au restanţe faţă de bugetul de stat, iar serviciile de programe generaliste nu mai sunt considerate ca având pondere semnificativă în formarea opiniei publice.

De asemenea, Ordonanţa schimbă modul de sancţionare a cabliştilor, care dacă nu vor asigura aceeaşi calitate a semnalului pentru toate televiziunile din oferta lor, vor putea primi amenzi cuprinse între 1-3% din cifra de afaceri realizată în anul precedent.

Actul normativ mai prevede că, începând cu anul 2014, televiziunile retransmise vor fi ordonate anual, în primele 30 de zile de la începerea anului calendaristic, pe baza mediei cotei de audienţă realizată de fiecare post TV în anul precedent.

Amenzile aplicate de CNA posturilor de televiziune şi radio nu vor mai trebui plătite imediat, dacă sunt atacate în instanţă în 15 zile de la comunicarea lor, ele fiind suspendate până la pronunţarea unei hotărâri definitive şi irevocabile.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor