MRU: Contribuabilul plăteşte lenea şi corupţia cultivate de o guvernare socialistă care refuză dezvoltarea

Mihai Răzvan Ungureanu, MRU, preşedinte Partidul Forta Civica
Mihai Răzvan Ungureanu, MRU, preşedinte Partidul Forta Civica (Epoch Times România)

Preşedintele Forţei Civice Mihai Răzvan Ungureanu a declarat joi, pe blogul personal, că „tendinţa Guvernului Ponta este de a creşte taxe, niciodată de a le scade”, contribuabilul fiind cel care plăteşte „lenea şi corupţia cultivate de o guvernare socialistă care refuză dezvoltarea”.

Marţi, FMI s-a arătat îngrijorat de faptul că grupuri de interese ar putea exercita presiuni pentru întârzierea reformelor în contextul alegerilor de anul acesta. Totodată, FMI a transmis Guvernului că măsura reducerii CAS, menită să încurajeze angajatorii să recruteze personal, nu va putea fi implementată până în 2015, iar reducerea TVA-ului la pâine a fost măsura care a dus la creşterea accizelor.

„Criticile FMI la adresa Guvernului Ponta mă surprind, şi nu pentru severitatea cu care premierul şi miniştrii sunt traşi de urechi. Vechiul acord a fost încheiat în condiţii incerte, ţintele nu au fost îndeplinite. FMI a făcut totuşi posibilă încheierea unui nou acord, deşi toate datele arătau, aşa cum astăzi recunosc inclusiv reprezentanţii Fondului, că actualul guvern nu are nici pregătirea şi nici viziunea necesare pentru implementarea reformelor cerute. Contribuabilul plăteşte lenea şi corupţia cultivate de o guvernare socialistă care refuză dezvoltarea. Tendinţa guvernului Ponta este de a creşte taxe, niciodată de a le scade”, a declarat Mihai Răzvan Ungureanu.

În opinia lui MRU, impozitarea muncii ar trebui să scadă la un nivel sustenabil pentru o ţară ca România, care nu este o ţară bogată, însă Guvernul „se complace într-un cerc vicios extrem de periculos”, iar creşterea cheltuielilor şi a taxelor, pe care refuză să le taie, încurajează evaziunea fiscală şi reduce şansele producerii de noi locuri de muncă.

„N-ai cum să câştigi cu o astfel de formulă”, a subliniat MRU.

Liderul FC este de părere că scăderea TVA-ului doar la anumite produse, discriminând totodată celelalte domenii, este o măsură eronată, pe când reducerea tuturor taxelor, uniform, atrage competiţia în economie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne