NN Pensii, amendat cu 750.000 de lei. Directorul General al fondului rămâne fără autorizaţie

Avertismentul lansat către clienţi cum că în spaţiul public se discută despre naţionalizarea fondurilor private de pensii îi costă pe cei de la NN o amendă consistentă, iar directorul a fost lăsat fără autorizaţie.
(Epoch Times)

NN, cel mai mare fond de pensii private din România a fost amendat cu 750.000 de lei, după ce Liviu Dragnea a tunat şi fulgerat contra conducerii instituţiei, după ce aceasta şi-a avertizat clienţii că în spaţiul public au loc discuţii despre o posibilă naţionalizare a fondurilor de pensii private.

În plus faţă de amendă, care reprezintă 1% din capitalul social al societăţii, directorul NN, Georgiana Tintoiu, a fost lăsată fără autorizaţie şi amendată cu 100.000 lei, a anunţat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, Ion Giurescu, vicepreşedinte ASF responsabil de sectorul pensiilor private. Decizia ASF poate fi contestată.

Reamintim că, nemulţumit de faptul că NN a vorbit despre o posibilă naţionalizare a fondurilor de pensii private, liderul PSD Liviu Dragnea a acuzat că acest scandal e un fals şi s-a lansat în discursuri dure contra NN şi în genere a multinaţionalelor.

"În ceea ce priveşte acest scandal, un fake de fapt, despre naţionalizarea pensiilor private, este pornit de la domnul Mişu Negriţoiu, care este preşedintele ASF, care ştie foarte bine că în foarte scurt timp Parlamentul va demite toată conducerea ASF pentru că ceea ce se întâmplă acolo e foarte grav şi au de suferit clienţii români şi asiguraţii români. Pe de altă parte, eu cred că Guvernul României ar trebui să ceară explicaţii la Ambasada Olandei şi la guvernul olandez şi la conducerea ING din Olanda pentru că ceea ce a făcut această companie de asigurări în România poate puteau să o facă într-o fostă colonie olandeză. În România nu este permis aşa ceva", a declarat Dragnea, citat de Agerpres.

La rândul său, premierul Grindeanu declara şi el joi că "o să vedem ce măsuri legale putem lua" împotriva companiei NN.