Noua Zeelandă: influenţa tot mai mare a Chinei în Pacific îi ameninţă securitatea naţională

Ministrul neozeelandez al apărării, Ron Mark
Ministrul neozeelandez al apărării, Ron Mark (Marty Melville/Getty Images)

Un raport guvernamental neozeelandez privind apărarea, publicat în 6 iulie, a avertizat că influenţa tot mai mare a Chinei comuniste în sudul Pacificului ar putea submina stabilitatea regiunii. Este posibil ca aceste remarci să alimenteze tensiunile bilaterale.

Noua Zeelandă şi Australia au fost în mod tradiţional doi jucători majori în sudul Pacificului, însă raportul a precizat că Noua Zeelandă îşi pierde acum influenţa în rândul micilor naţiuni insulare în favoarea Chinei, potrivit Reuters.

“Securitatea naţională a Noii Zeelande rămâne legată în mod direct de stabilitatea Pacificului. Pe măsura dezvoltării ţărilor insulare din Pacific ... partenerii tradiţionali precum Noua Zeelandă şi Australia vor fi provocaţi să-şi menţină influenţa”, susţine raportul.

“Poziţia Chinei în privinţa drepturilor omului şi a libertăţii informaţiei se află în opoziţie cu poziţia adoptată de Noua Zeelandă.”

Noua Zeelandă deja a anunţat că va mări ajutoarele acordate altor naţiuni cu aproape o treime, parţial pentru a contracara influenţa tot mai mare a regimului comunist chinez în sudul Pacificului.

“Trăim în vremuri agitate, lumea se schimbă şi va apare o mare competiţe pentru putere”, a declarat ministrul neozeelandez al Apărării, Ron Mark, reporterilor în Wellington.

Australia este cel mai mare donator de ajutoare pentru naţiunile din Pacific, alocând în acest an 166,4 milioane de dolari australieni (129 milioane dolari americani). Dar cu un deficit bugetar mare, bugetul său pentru ajutoare economice va fi redus la cel mai scăzut nivel, şi de acest lucru va beneficia China, potrivit unor analişti.

Ajutoarele economice chineze în regiune devin tot mai semnificative, conform Institutului Lowy, un think tank australian, care precizează că aproximativ 1,78 miliarde de dolari au fost cheltuiţi în perioada 2006-2016.

China a negat că îşi foloseşte programul de ajutoare pentru a-şi exercita influenţa într-o regiune ce deţine mari resurse naturale.

În luna februarie, Taiwanul a acuzat China că pune presiune pe Papua Noua Guinee, un mare beneficiar de ajutoare chineze, să îşi reducă relaţiile cu naţiunea insulară. China consideră Taiwanul o parte a teritoriului său şi a insistat ca diverse ţări să recunoască doar relaţii diplomatice cu Beijingul.

“În ultimul său raport politic din 2016, Noua Zeelandă s-a referit la schimbarea climatului şi preocupările netradiţionale, precum piraterie şi trafic, pe locul al treilea fiind competiţia regională. Acest lucru este acum un element central”, a afirmat Euan Graham, director al programului pentru securitate internaţională la Institutul Lowy.

“Acest lucru va fi apreciat de aliaţii internaţionali majori”, a adăugat el.

Referindu-se la acuzaţiile de interferare cu politica sa internă, Australia a adoptat luna trecută o nouă lege dură, despre care se consideră că va limita influenţa Beijingului în această ţară.

Australia plănuieşte de asemenea să cheltuie o parte semnificativă a bugetului de ajutoare dedicate Pacificului pe producerea de cabluri de Internet de mare viteză pentru Papua Noua Guinee şi Insulele Solomon, şi va consolida securitatea cibernetică pentru Vanuatu, cu scopul de a combate influenţa tot mai mare a Chinei.

Liderii naţiunilor insulare din Pacific, inclusiv Australia şi Noua Zeelandă, se vor întâlni în luna septembrie în Republica Nauru la summitul lor anual, în cadrul căruia se va semna un nou acord care vizează apărarea, statul de drept şi ajutoarele umanitare.

De asemenea, Australia se pregăteşte să interzică gigantului Huawei Technologies Co Ltd să furnizeze echipamente pentru reţeaua sa majoră 5G după ce agenţiile de informaţii australiene au manifestat temeri în legătură cu faptul că Beijingul ar putea forţa compania chineză de telecomunicaţii să predea date sensibile, potrivit declaraţiilor făcute de două surse.

Agenţiile occidentale de informaţii au tras un semnal de alarmă de câţiva ani privind legăturile Huawei cu guvernul comunist chinez şi a posibilităţii ca echipamentele acestei companii să fie folosite pentru spionat. Dar până acum nu au fost făcute publice dovezi care să susţină aceste presupuneri, potrivit Reuters.

Alte ţări occidentale, inclusiv Noua Zeelandă, Canada şi Germania, au declarat de asemenea că dispun de suficiente măsuri de protecţie pentru a se asigura că echipamentele Huawei nu conţin aşa-zise “uşi lăturalnice” sau alte mecanisme pentru monitorizarea secretă sau colectarea de informaţii.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe