Papahagi: ”Da, există două Românii. Una evoluată, alta primitivă”

Congresul Partidului Mişcarea Populară, 7 iunie 2014, Palatul Parlamentului. În imagine, Adrian Papahagi
Congresul Partidului Mişcarea Populară, 7 iunie 2014, Palatul Parlamentului. În imagine, Adrian Papahagi (Epoch Times România)

Fostul membru fondator al PMP Adrian Papahagi a apreciat luni, în contextul afişării rezultatelor parţiale la alegerile prezidenţiale, că ”există două Românii”, dintre care una este evoluată şi alta este primitivă.

”Da, există două Românii. Una evoluată, alta primitivă. Una civilizată, care iubeşte legea, şi alta necivilizată, căreia puţin îi pasă de lege şi democraţie. Una europeană, alta care încă nu s-a desprins de comunism. Una care a atins o anume prosperitate, alta amărâtă. Una care vrea şi poate, alta care nu vrea şi nu poate. Una care se informează, alta care crede orice”, a apreciat Papahagi.

Rezultatele parţiale ale alegerilor prezidenţiale de duminică, anunţate de BEC la ora 11:00, arătau că reprezentantul partidelor de stânga, Victor Ponta, a obţinut 40,33% din voturi, în timp ce următoarele două locuri sunt ocupate de reprezentanţi ai dreptei, Klaus Iohannis şi Călin Popescu Tăriceanu, cu un total de 35,84% din opţiuni.

Adrian Papahagi, membru în staff-ul candidatului independent Monica Macovei, a adăugat că încleştarea dintre cele două tabere va fi în continuare enormă.

”Va fi în continuare o încleştare enormă, iar răul din societatea noastră rămâne colosal: minciuna, fărădelegea, hoţia sunt încă extrem de puternice”, a adăugat aceasta.

Românii vor putea alege încă o dată între prezidenţiabilul dreptei, Klaus Iohannis, şi candidatul stângii la funcţia de preşedinte, Victor Ponta, pe data de 16 noiembrie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne