Papahagi: "România pluteşte în derivă. Iohannis nu înţelege, Ponta e compromis, Oprea e nul"

Adrian Papahagi
Adrian Papahagi (Epoch Times România)

Cine conduce România în contextul dificil al crizelor din Ucraina, Orientul Mijlociu şi UE? Cine negociază interesul naţional, într-un moment în care UE scârţâie din toate încheieturile? Acestea sunt întrebările pe care le ridică profesorul universitar Adrian Papahagi, membru fondator al partidului M10.

"Avem un preşedinte aproape inexistent, aflat într-o perpetuă vacanţă aurită, care pare să nu înţeleagă pe ce lume trăieşte; un premier cu un picior în puşcărie, care nu mai contează nici în propriul partid şi nu mai e luat în seamă nici la Baku; cel mai slab guvern imaginabil, condus de facto de un vicepremier monolingv şi semi-agramat şi de un Dragnea condamnat penal; o diplomaţie fără leadership (Aurescu a demonstrat definitiv că e greu să faci dintr-un jurist sârguincios un mare diplomat).

România nu există în acest moment. Nu există pe niciun subiect. Nici pe Moldova, nici pe Ucraina, nici pe Siria, nici pe Schengen, nici pe refugiaţi. O scaldă în toate, pluteşte în derivă. Slăbiciunea liderilor e slăbiciunea ţării. În Băsescu, Occidentul avea un interlocutor. Simţeai, de bine, de rău, o viziune, o direcţie. Acum, zero. Iohannis nu înţelege, Ponta e compromis, Oprea e nul. Ce se va decide în lunile care urmează, se va decide fără noi", a afirmat Adrian Papahagi.

În opinia acestuia, România îşi plăteşte incapacitatea de a genera lideri educaţi, poligloţi, oneşti, inteligenţi. "În fond, suntem ţara unde unul ca Vadim Tudor trece drept erudit şi patriot."

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.


România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne