Pompeo susţine că Iranul a atacat petroliere pentru a forţa majorarea preţurilor la petrol

Secretarul de stat american Mike Pompeo
Secretarul de stat american Mike Pompeo (Getty Images)

Secretarul de stat american Mike Pompeo a declarat că Iranul a atacat câteva petroliere în largul coastei Emiratelor Arabe Unite (EAU) la începutul acestei luni cu scopul de a forţa majorarea preţurilor globale la petrol, potrivit RFE/RL.

“Acestea au fost eforturi depuse de iranieni pentru a creşte preţul la petrol în întreaga lume”, a precizat Pompeo reporterilor, joi, înainte de a pleca într-un turneu în Europa.

Anterior, în cursul aceleiaşi zile, consilierul Casei Albe pentru securitate naţională, John Bolton, a declarat că vor fi prezentate dovezi că Iranul a fost în spatele acelor atacuri, săptămâna viitoare, în Consiliul de Securitate al ONU.

Întrebat dacă a văzut dovezile, Pompeo a susţinut: “Da. Ambasadorul Bolton are dreptate”.

Teheranul a negat orice implicare în acele atacuri, susţinând că acuzaţiile sunt “ridicole” şi că acestea sunt “intenţii ostile” ale Washingtonului în regiune.

De asemenea, tot joi, reprezentantul special al SUA pentru Iran a avertizat din nou că Washingtonul va răspunde cu forţa militară în cazul în care Teheranul îi atacă interesele sau pe cele aliaţilor săi.

Brian Hook a făcut comentariile în contextul în care Arabia Saudită a cerut naţiunilor arabe participante la un summit de urgenţă în Mecca să abordeze recentele atacuri din Golful Persic pentru care oficiali americani şi saudiţi au învinuit Iranul.

Pompeo îşi va începe turneul din Europa cu o oprire în Germania în cursul zilei de vineri. Germania este, în mod tradiţional, unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai SUA, însă relaţiile dintrre cele două ţări s-au tensionat în timpul mandatului preşedintelui american Donald Trump.

Germania, împreună cu alţi aliaţi europeni ai SUA, s-au opus poziţiei dure a lui Trump asupra Iranului şi încă susţin acordul nuclear semnat în 2015 între Teheran şi şase puteri mondiale.

În mai 2018, Trump s-a retras din acordul nuclear, susţinând că este plin de breşe şi nu poate opri Iranul să dezvolte arme nucleare. Ulterior, SUA a început să reimpună sancţiuni economice împotriva Iranului, care fuseseră relaxate pe baza acordului.

De asemenea, Washingtonul şi-a amplificat recent presiunea asupra Teheranului, declarând că doreşte să reducă la zero exporturile de petrol iranian şi ameninţând că va impune sancţiuni împotriva ţărilor şi companiilor care cumpără produse petroliere iraniene.

În urmă cu câteva zile, Trump a afirmat că 1.500 de soldaţi americani vor fi trimişi în Orientul Mijlociu pentru a întări forţele trimise în regiune pe fondul amplificării tensiunilor cu Iranul, dar a insistat că trupele suplimentare vor juca în mare parte un rol de protecţie. Anunţul a fost făcut după ce SUA a trimis în zonă un portavion, câteva bombardiere şi o baterie de rachete Patriot ca răspuns la “ameninţări credibile” iraniene împotriva forţelor sale.

În cadrul turneului european, Pompeo va vizita de asemenea Elveţia şi Olanda, iar în final se va alătura preşedintelui Trump în vizita de stat programată în Marea Britanie.

Între timp, oficialii saudiţi desfăşoară în oraşul Mecca două summituri de urgenţă ale liderilor arabi şi musulmani suniţi din Golf pentru a discuta despre presupusa sabotare a petrolierelor în largul coastei Emiratelor şi despre un atac recent cu dronă desfăşurat asupra instalaţiilor petroliere saudite de către rebelii şiiţi Houthi din Yemen.

Regele saudit Salman a declarat în cadrul unei întâlniri a liderilor, înaintea celor două summituri, că naţiunile arabe trebuie să adopte o poziţie “decisivă” împotriva acţiunilor iraniene. El a acuzat Teheranul de comiterea unor “acte teroriste” fie direct, fie prin intermediul unor aliaţi, ca parte a eforturile sale de a submina securitatea lumii arabe.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe