Ponta pretinde că Adrian Sârbu i-a propus să-l facă preşedinte

Victor Ponta
Victor Ponta (Epoch Times România)

Premierul Ponta a pretins că Adrian Sârbu, fondatorul Pro Tv-ului i-ar fi propus să-l facă preşedinte, însă el a refuzat, cerându-i în schimb acestuia să-şi plătească taxele:

"Am o neînţelegere cu Adrian Sârbu. Mi-a spus că el i-a făcut pe toţi preşedinţi şi dacă vreau să mă facă şi pe mine. Iar eu i-am spus că prefer să îşi plătească taxele. Eu am avut o pretenţie social-democrată, anume toată lumea să-şi plătească taxele, şi după aia ne împrietenim", a explicat premierul Ponta, duminică, la România TV.

Declaraţia premierului a fost făcută în contextul în care moderatorul emisiunii l-a întrebat de articolele privind interceptarea lui Adrian Duicu din propriul birou de la Palatul Victoria, articole publicate pe gândul.info, parte a Mediafax Group, deţinut de Adrian Sârbu, informează ziare.com

În momentul în care moderatorul l-a întrebat direct dacă, din punctul său de vedere, există o legătură între discuţia despre preşedinţie şi politica editorială a Gândul, Victor Ponta a ezitat şi a spus că nu poate face o astfel de afirmaţie.

Cât despre interceptările din dosarul Duicu, Victor Ponta a afirmat că nu există supraveghere tehnică în biroul lui de la Palatul Victoria: “Sunteţi primii care aţi pus microfoane în acest birou. O ştire, când e bună, nu e neapărat să fie şi adevărată”, a declarat premierul, care, la mijlocul lui aprilie, după apariţia în presă a stenogramelor DNA din care reieşea că baronul PSD Adrian Duicu a făcut trafic de influenţă chiar din biroul premierului, anunţa ca-şi mută biroul la Ministerul Apărării Naţionale, care este o unitate militară, pentru că Băsescu să nu-i „mai însceneze” alte "minciuni."

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne