Preşedintele Traian Băsescu, "căpitan de navă" în Israel

Traian Băsescu
Traian Băsescu (JOHN THYS / AFP / Getty Images)

Preşedintele Traian Băsescu a fost primit de omologul său israelian, Shimon Peres, la reşedinţa prezidenţială din Ierusalim. Shimon Peres a declarat că îl primeşte pe şeful statului român "cu inima deschisă" şi l-a numit pe Traian Băsescu "prieten" şi "căpitan de navă."

În discursul său, preşedintele României şi-a reiterat susţinerea pentru procesul de pace iniţiat de secretarul de stat american, John Kerry, şi a sugerat o poziţie de mediator a României, în acest context, informează Adevărul. Relaţiile diplomatice neîntrerupte dintre cele două state şi legăturile istorice, au fost puncte reamintite de şeful statului român, pentru a motiva un rol deosebit pe care România îl poate juca în procesul de pace.

"Am venit într-un moment important. Israelul şi Palestina încearcă să găsească o soluţie de pace. Susţinem iniţiativa lui John Kerry şi sper că Israelul va face tot ce este necesar pentru a realiza acest lucru. Pacea nu se obţine uşor - în Europa s-a obţinut cu sacrificii enorme, inclusiv cu cedări ale suveranităţii şi compromisuri teritoriale. Marele compromis franco-german a asigurat Europei o pace de 70 de ani, nemaiîntâlnită pe continent. Sper că Israelul poate învăţa din această experienţă” a declarat preşedintele României, completându-şi spusele cu afirmaţia: „Ştiu că nu este uşor că cineva să fie preşedintele care aduce pace”.

Traian Băsescu a mai scos în evidenţă faptul că relaţiile Israel - România sunt excelente, inclusiv în ceea ce priveşte tehnica militară şi lupta antiteroristă. De altfel, şeful statului a fost însoţit în Israel de o delegaţie a SRI-ului, condusă de George Maior, cu scopul declarat de a întări colaborarea în domeniul luptei contra terorismului. Delegaţia SRI nu a participat la ceremonia de primire de la reşedinţa lui Shimon Peres.

Şeful statului a menţionat şi importanţa investiţiilor israeliene în România, reamintind faptul că peste 6200 de firme israeliene care au investit în România şi lăudând clinicile medicale private deschise de cetăţeni israelieni, care asigură "cea mai bună asistenţă medicală în sistemul privat".

La rândul său, Shimon Peres a declarat că vizita lui Traian Băsescu în Israel vine "exact la momentul potrivit."

„Vizita dvs. aici vine exact în momentul potrivit, într-un moment de bilanţ. Prezenţa dvs. aici este foarte folositoare şi este şi o ocazie de a întări legăturile dintre ţările noastre.” , a afirmat Shimon Peres.

"Suntem în mijlocul unui proces de pace greu de obţinut - este o realitate istorică." a mai declarat Peres, afirmând că „lumea arabă trece prin transformări dramatice. Războaiele s-au terminat , dar în locul lor a apărut terorismul, care nu are nicio aspiraţie. Din păcate toate statele arabe din zonă se confrunta cu lupte interne, conflicte civile. Lumea plânge văzând sângele vărsat în Siria”.

Momentul potrivit

Ca şi context, vizita preşedintelui României are loc pe fundalul tensionării relaţiilor între UE şi Israel, după ce premierul Netanyahu i-a convocat pe ambasadorii Marii Britanii, Franţei, Italiei şi Spaniei, acuzându-i de "atitudine pro-palestiniană."

"Incidentul" diplomatic a fost declanşat de faptul că cele patru state din UE îi convocaseră pe ambasadorii israelieni pentru a obiecta faţă de planurile de extindere a coloniilor din Cisiordania.

Israel a anunţat săptămâna trecută că plănuieşte să construiască 1.400 de case noi în aşezările evreieşti din Cisiordania şi Ierusalimul de Est, periclitând negocierile de pace în curs.

Aproximativ 500.000 de evrei trăiesc în peste 100 de aşezări construite de la ocuparea din 1967 de către Israel a Cisiordaniei şi Ierusalimului de Est. Aşezările sunt considerate ilegale conform dreptului internaţional, deşi Israelul contestă acest lucru. Statele membre UE se opun extinderii colonizărilor israeliene în teritoriile palestiniene, motivând că acest lucru afectează normalizarea relaţiilor dintre Tel Aviv şi Ramallah.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne