Prietenii uimitoare între animale! (video)


Prietenii uimitoare între animale
Prietenii uimitoare între animale (Facebook)

Între animale pot exista câteodată prietenii mai ciudate, dar în acelaşi timp de o gingăşie imensă.

Se discută deseori despre inteligenţa diverselor animale. Chiar dacă animalele nu ne pot înţelege, aşa cum nici noi nu le înţelegem pe ele, nu înseamnă că ele nu sunt vieţuitoare inteligente.

Aristotel – unul dintre filozofii lumii antice – considera că la cele mai multe animale apar manifestări ale unor stări sufleteşti care nu se deosebesc foarte mult de cele ale oamenilor. Acum 2.300 de ani, în lucrarea sa „Historia Animalium”, filozoful vorbea despre similitudinile dintre emoţiile pe care le exprimă animalele şi cele pe care le simt şi le manifestă oamenii.

Astăzi ştim că animalele posedă o altfel de inteligenţă, una care a fost subestimată din pricina noţiunilor noastre legate de limbajul complex şi tehnologie. Spre exemplu, pentru a comunica, gibonii pot emite o gamă largă de sunete – peste 20, fiecare cu înţeles diferit, balenele folosesc un sistem complex de sunete care poate fi auzit pe distanţe de sute de km, iar delfinii comunică între ei prin sunete diferite, asemănătoare fluieratului, având propriul limbaj, pe care oamenii încearcă de mult să-l descifreze.

Iată câteva exemple:

Câinele - prietenul omului. Fiind foarte inteligent, câinele poate fi instruit cu uşurinţă să înveţe diverse trucuri şi comenzi, astfel încât să fie folosit în activităţi sociale, cum ar fi de salvare sau ajutor pentru persoanele cu handicap. De asemenea, ei au capacitatea de a reţine fizionomia altor animale sau a oamenilor pe care îi va recunoaşte cu uşurinţă chiar şi după un an în care au stat separaţi. Totodată, câinii pot exprima sentimente precum bucurie, gelozie sau supărare şi nu uită toată viaţa pe cineva care le-a făcut rău.

Câinii sunt capabili să înţeleagă până la 250 de cuvinte şi gesturi, pot număra până la cinci şi pot efectua calcule matematice simple. Au o inteligenţă emoţională foarte bine dezvoltată şi, mai mult decât atât, sunt animale sincere, ei nu mint niciodată.

Pisicile se numără şi ele printre cele mai inteligente mamifere de pe planetă. Fiind înzestrate cu un auz foarte dezvoltat, pot recunoaşte de la depărtare paşii stăpânului. Sunt animale solitare cărora le place să fie independente iar dacă le analizăm atent caracterul, putem observa că acestea sunt capabile să rezolve unele probleme şi să înveţe repede.

Pisicile învaţă prin observare şi imitare. Unele exemplare pot fi dresate să facă diverse trucuri, însă mult mai greu decât câinii.

Ele au abilitatea de a deschide uşile de la intrarea în cameră, uşile dulapurilor, şi de a descoperi mâncarea ascunsă. Unele pisici au învăţat să se asigure înainte de a traversa strada.

Caprele sunt mult mai inteligente şi perceptive decât s-a crezut până acum. Zicala "eşti prost ca o capră" ar trebui, prin urmare, să fie schimbată. Cercetările au arătat cum caprele învaţă să rezolve sarcini complexe în mod rapid şi îşi pot aminti lecţiile învăţate pe o perioadă de cel puţin zece luni. Caracteristica acestor animale este abilitatea remarcabilă şi bine-cunoscută de adaptare la medii dure.

Porumbeii sunt păsări inteligente care au capacitatea de a-şi aminti foarte bine oameni şi locuri în care au trăit şi de a se întoarce acolo de fiecare dată în timpul vieţii lor. Mai mult decât atât, porumbeii pot recunoaşte expresiile faciale ale oamenilor, îşi dau seama dacă anumite persoane care le aruncă mâncarea au intenţii rele sau dacă sunt prietenoase, iar atunci se apropie fără teamă. Porumbeii au o memorie foarte bună, dacă îi sperii vor ţine minte şi nu vor mai reveni în acel loc niciodată, sau dacă totuşi se vor apropia, vor fi foarte atenţi la tot ce se întâmplă în jur.

Porumbeii ocupă locul 19 în topul celor mai inteligente animale din lume.

Papagalii au capacitatea de a învăţa cuvinte şi de a le reproduce, de a rezolva anumite probleme dificile, de a se adapta în captivitate, de a-şi schimba comportamentul prin învăţare sau de a şi-l îmbunătăţi. Au o memorie bună şi un grad ridicat de interacţiune socială, de a empatiza şi de a reacţiona imediat în condiţii de stres.

Delfinii sunt cele mai inteligente animale acvatice şi, totodată, unele dintre cele mai inteligente animale din lume. Creierul delfinilor este mare, alcătuit din două emisfere şi o complexitate ce se apropie de cea a omului.

S-a demonstrat că delfinii au abilitatea de a gândi, de a rezolva probleme şi de a învăţa din experienţele anterioare. Delfinii comunică între ei prin sunete diferite, asemănătoare fluieratului, cu un limbaj foarte sofisticat, pe care cercetătorii abia au început să-l descopere. În mediul natural, aceştia se folosesc de ultrasunete pentru a găsi mâncarea.

Delfinii sunt animale extrem de sociale. Bancurile de delfini pot fi observate în oceanele lumii în timp ce se întrec, sar, se învârt, se distrează.

Asemenea celor mai inteligente creaturi de pe planetă, femelele rămân alături de pui foarte mulţi ani. Au capacitatea de a se auto-recunoaşte când se văd în oglindă şi au personalităţi diferite. În captivitate, delfinii pot fi dresaţi foarte uşor. În afară de faptul că îşi ascultă dresorii, ei fac diverse şotii altor animale, doar pentru distracţie.

Elefanţii se regăsesc în rândul celor mai inteligente animale de pe Planetă, capacitatea lor de a învăţa fiind formidabilă. Creierul elefantului este mult mai mare decât al oricărui alt animal, fiind şi foarte greu - cântăreşte peste 5 kilograme. Alte animale mari, precum rinocerii sau hipopotamii, deşi sunt mamifere cu greutate, au creiere micuţe. Mai mult decât atât, cortexul cerebral (stratul exterior de la nivelul creierului) are mai mulţi neuroni decât creierul uman.

Elefanţii trăiesc în turme, sunt foarte afectivi şi grijulii cu membrii din specia lor sau chiar şi din alte specii, ceea ce arată o formă avansată de inteligenţă. Ei pot folosi diverse instrumente în modalităţi creative, fără a fi învăţaţi de alţii şi ştiu ce plante medicinale să mănânce când sunt bolnavi, dar cel mai surprinzător a fost momentul când oamenii au văzut că elefanţii plâng. De asemenea, elefantul este singurul din lumea animală care îşi îngroapă morţii.

Ce se ştie despre elefant

Există multe poveşti despre inteligenţa lor, precum cea în care elefantul foloseşte frunzele ca evantaie. Aţi auzit desigur de expresia “memorie de elefant” care provine tocmai de la faptul că elefanţii au o memorie excepţională. În mediul natural acesta este capabil să reţină toate traseele pe care le parcurge şi fiecare loc în care poate găsi apă.

Un elefant crescut în captivitate poate fi dresat uşor. Aceştia învaţă cu uşurinţă să se joace cu mingea, să scoată sunete pe tonalităţi diferite ca şi când ar cânta, să se folosească de diferite obiecte sau să picteze.

Recent, cercetătorii au descoperit că elefanţii sunt capabili să lucreze împreună pentru a rezolva anumite "probleme" date. Ba mai mult decât atât, soluţiile pe care le găsesc pahidermele sunt cu adevărat surprinzătoare. Ca şi delfinii, elefantul este una dintre puţinele specii de animale care se poate recunoaşte în oglindă.

Dacă admitem că emoţiile reprezintă expresia activităţii sistemului nervos, atunci, chiar dacă ne referim doar la ceea ce s-a studiat până acum, observăm că animalele nu sunt doar nişte „jucării vii” programate pentru reproducere şi supravieţuire, ci că ele sunt capabile de trăiri intense şi variate. Viitorul va demonstra, oare, ce sentimente are un câine care refuză hrana după ce stăpânul l-a părăsit? Uitaţi-vă în ochii unui cal şi, cu siguranţă, veţi vedea o blândeţe pe care mulţi oameni nu o au. Sentimentele animalelor există, fie că le înţelegem sau nu. Deci există şi prieteniile!

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură