Primarul Constanţei somat să-şi respecte promisiunea de a demisiona

Radu Mazare
Radu Mazare (Epoch Times România)

Vântul schimbării stârnit de eşecul premierului Ponta în alegeri bate şi la Constanţa, unde primarului Radu Mazăre i se cere să-şi dea demisia. Alexandru Bajdechi, student în primul an la Facultatea de Drept din Bucureşti, a declarat pentru hotnews.ro că a început să strângă semnături pentru demiterea primarului, în cazul în care acesta nu îşi va da demisia aşa cum a promis înainte de turul doi de scrutin.

"Radu Mazăre a declarat înainte de alegeri că, dacă Victor Ponta nu iese preşedinte, se va retrage. A mai declarat asta şi în 2009 şi nu s-a ţinut de cuvânt. Lupta mea cu el este una civică. Când am fost reprezentant al elevilor i-am solicitat să respecte legea şi să dea elevilor şi studenţilor reducere la transportul în comun, iar atitudinea lui a fost una nesimţită", a declarat Bajdechi, menţionând că pentru organizarea unui referendum privind demiterea primarului Mazăre este nevoie de aproximativ 75.000 de semnături.

Strângerea semnăturilor va începe luni, zi în care la Constanţa va fi organizat şi un protest împotriva primarului, la care cu siguranţă se vor strânge semnături, a explicat studentul.

Alexandru Bajdechi, fost preşedinte al Asociaţiei Elevilor din Constanţa şi al Consiliului Judeţean al Elevilor Constanţa înainte de a intra la facultate în Bucureşti, are experienţă în lupta cu edilii municipiului. Pe 21 august, Bajdechi a cerut la Tribunalul Constanţa dizolvarea Consiliului Local al oraşului, pe motiv că aleşii locali nu s-au întrunit în perioada 23 iunie-23 august. Studentul spune, citând legea administraţiei locale, că în cazul în care Consiliul Local nu se întruneşte timp de două luni consecutiv, acesta poate fi dizolvat. Procesul are termen pe 4 decembrie.

Reamitim că primarul Mazăre, renumit pentru faptul că-şi petrece mai mult timp prin cluburi şi pe la carnavaluri decât pe la primărie şi care-şi explica dosarele penale invocând persecuţia sistemului "băsist" şi-a exprimat intenţia de a se retrage din viaţa politică dacă protectorul PSD (şi al baronilor săi), Victor Ponta pierde alegerile.