Programul "deţinuţii-scriitori" s-ar putea închide cât de curând - iniţiativă legislativă

Pentru fiecare "lucrare ştiinţifică" scrisă, un deţinut beneficiază, potrivit legii, de o scutire de pedeapsă de 30 de zile. Cum unii dintre puşcăriaşii celebri ai ţării s-au apucat să scrie cărţi pe bandă rulantă, fapt ce a înfuriat opinia publică, un grup de parlamentari a decis să intervină.
În Parlament, la votarea bugetului pe 2016.
În Parlament, la votarea bugetului pe 2016. (Eugen Horoiu/Epoch Times)

În acest sens, 15 deputaţi şi senatori de la principalele partide politice au depus la Senat un proiect de lege care vizează modificarea legii privind executarea pedepselor astfel încât deţinuţii să nu mai beneficieze de posibilitatea de a-şi reduce perioada de detenţie "în cazul elaborării de lucrări ştiinţifice publicate sau invenţii şi inovaţii brevetate, pentru fiecare lucrare ştiinţifică sau invenţie şi inovaţie brevetate".

"Sunt o sumedenie de politicieni de vârf, fotbalişti sau îmbogăţiţi ai vremii care odată ajunşi la închisoare şi-au descoperit talente literare şi ştiinţifice nebănuite şi au reuşit, fiecare, în doar câteva luni, să publice mai multe cărţi decât tot Institutul Cultural în câţiva ani.

Este inadmisibil că aceşti oameni condamnaţi pentru corupţie să beneficieze de o lege lacunară care le permite să se întoarcă mai repede la averile obţinute prin furt şi să ne dea apoi lecţii de moralitate şi bună creştere", a declarat unul dintre iniţiatorii proiectului, senatorul Valeriu Todiraşcu, de la Noua Republică.

În expunerea de motive a proiectului de lege se arată că actuala lege a executării pedepselor stimulează impostura şi permite fentarea pedepselor privative de libertate.

Mai mult, "simpla activitatea de creaţie în penitenciar nu garantează că atitudinea antisocială a persoanei se va schimba în bine". În opinia iniţiatorilor, o astfel de reducere a pedepsei nu ar trebui să fie valabilă în cazul persoanelor cu o instrucţie de vârf şi cu o calificare profesională superioară, pentru că acestea "nu pot invoca necunoaşterea legilor sau neînţelegerea consecinţelor actelor antisociale comise".

"Chiar dacă unii deţinuţi ar avea capacitatea intelectuală de a scrie opere ştiinţifice, ei ar trebui să fie pedepsiţi mai aspru, pentru că, deşi au avut puterea de a face lucruri bune, totuşi au făcut rău societăţii în mod deliberat, cunoscând legile şi înţelegând gravitatea faptelor lor. Acest articol nu este în interesul societăţii ci favorizează deţinuţii cu gulere albe", a subliniat Valeriu Todiraşcu.

Potrivit celor 15 deputaţi, în baza actualei legislaţii "au fost eliberaţi condiţionat cei mai mulţi falşi cercetători ştiinţifici şi scriitori de ocazie condamnaţi pentru acte de corupţie în ultimii ani".

Noua Republică susţine că există un întreg sistem care le permite celor care dispun de mijloacele pentru a fabrica "lucrări ştiinţifice" peste noapte să scape mai repede de pedepse.

"Comisia de eliberare condiţionată nu poate avea competenţa să judece valoarea unei invenţii sau a unei lucrări ştiinţifice şi nici să garanteze că respectiva invenţie sau lucrare nu este elaborată de cineva din afara penitenciarului şi însuşită de deţinut contra cost sau în schimbul altor foloase pe care le va furniza ulterior eliberării, autorului", se mai arată în expunerea de motive.

Proiectul va intra în dezbaterea Senatului în sesiunea care începe în februarie, Camera Deputaţilor fiind camera decizională în acest caz.

Până la adoptarea acestui proiect de lege în Parlament, Valeriu Todiraşcu solicită autorităţilor statului, pentru "a preîntâmpina eliberarea timpurie a tuturor marilor corupţi" şi pentru a respecta angajamentele privind lupta anticorupţie, luate în faţa societăţii şi a partenerilor occidentali, să acţioneze imediat "pentru stoparea acestui circ infracţional, la care au fost părtaşi, şi să nu mai înşele cu dezinvoltură aşteptările cetăţenilor - Răbdarea oamenilor are o limită!".

Ministrul Justiţiei Raluca Prună a arătat că, din 2007 în 2010, la nivelul sistemului penitenciar din România, a fost o lucrare pe an scrisă, în 2011 au fost trei lucrări, în 2012 - şase, 2013 - 11, 2014 - 69, iar în 2015 se atinge un vârf, cu 331 de lucrări ştiinţifice.

Recomandăm şi Care sunt cei mai prolifici scriitori din penitenciar. Lista completă a "producătorilor" de lucrări ştiinţifice