Putin câştigă preşedinţia, dar imaginea sa este pătată

Gary Feuerberg
06.03.2012

Washington – Vladimir Putin a câştigat cu uşurinţă un al treilea mandat prezidenţial duminică, câştigând aproape 65 la sută din voturi (cu 90 la sută din buletinele de vot numărate până în momentul publicării articolului) - mult peste cei 50 la sută de care avea nevoie pentru a evita un al doilea tur de scrutin.

Cel mai apropiat rival al său, comunistul Ghenadi Zyuganov, a câştigat aproximativ 17 la sută.

Nu a existat nici o îndoială că Putin, care a fost premier în timpul pauzei sale de patru ani de la preşedinţie, va câştiga 50 la sută din primul tur de scrutin. Confruntarea cu un adversar într-un al doilea tur ar fi fost slabă, sunt de părere observatorii Rusiei.

Opoziţia a acuzat că neregulile electorale în favoarea partidului Rusia Unită a lui Putin au fost răspândite, aşa cum s-a întâmplat în alegerile parlamentare din decembrie anul trecut. Acele alegeri au declanşat proteste fără precedent în ţară, zeci dacă nu sute de mii de oameni ieşind în stradă în marile oraşe, cum ar fi Moscova şi Sankt Petersburg.

Alexei Navalny, bloggerul dizident rus, a promis că protestele vor continua şi după alegeri. Pe 29 februarie, în cadrul emisiunii "NewsHour" de pe PBS, unde a afirmat că: "nu ştiu la ce scară vor fi protestele, dar faptul că acestea vor continua este destul de evident. Nu contează cum numără voturile, pentru ca toţi candidaţii trebuie să poată participa la alegeri în mod egal."

Navalny este cunoscut pentru abordarea corupţiei pe blogul său; a apărut ca un purtător de cuvânt popular în cadrul reţelelor sociale, care alimentează mişcarea de opoziţie.

Avantajele "neechitabile" ale lui Putin

"S-au folosit toate resursele pentru a asigura victoria lui Putin din primul tur de scrutin", a declarat Dmitri Trenin, cetăţean rus şi director al Centrului Carnegie din Moscova, în ultimele zile ale campaniei. El a fost invitat ca să vorbească la Carnegie Endowment for International Peace.

Kremlinul domină televiziunea - media predominantă din Rusia – astfel că Putin a avut o expunere mult mai mare decât ceilalţi candidaţi prezidenţiali.

"Televiziunea de stat a transmis ceea ce a numit "documentare", care semănau mai degrabă cu reclame de o oră care glorificau realizările lui Putin", scrie Nicolae Petrov, un savant de la Centrul Carnegie din Moscova.

Petrov, un critic sever al lui Putin, a spus că Putin trebuia "să demonstreze elitei politice şi oamenilor că el încă este liderul naţional de necontestat şi poate câştiga din prima rundă."

Rivalii electorali ai lui Putin, cărora li s-a permis să candideze, au fost foarte slabe - miliardarul Mihail Prohorov, comunistul Ghenadi Zyuganov, ultranaţionalistul Vladimir Jirinovski şi fostul preşedinte al Camerei Superioare, liderul partidului Doar Rusia, Serghei Mironov. Cu excepţia lui Prokhorov, toţi au candidat anterior pentru funcţia de preşedinte şi s-au dovedit incapabili să adune un sprijin semnificativ.

Vorbind în cadrul "Newshour" a PBS, Vladimir Rîjkov, fost membru al Dumei, a numit candidaţii o "concurenţă falsă" aleasă de Putin însuşi. Nimănui care ar fi reprezentat o opoziţie reală nu i-a fost permis să se înregistreze, a spus el.

Sprijinul principal al lui Putin

Putin este în continuare o figură extrem de atrăgătoare pentru mulţi ruşi. Dacă noua clasă de mijloc urbană a Rusiei este mai puţin îndrăgostită de Putin, el poate conta pe sprijinul clasele mai mici, unde este favorit. De exemplu, el a refuzat să ridice vârsta de pensionare şi i-a fost atribuită creşterea economică a Rusiei.

În ultimele luni, Putin a încercat să se promoveze ca un reformator. În acest sens, el a emis aproximativ o jumătate de duzină de planuri elaborate care expuneau viziunea sa pentru Rusia. Articolele prezentau strategia generală, relaţiile etnice, economia, securitatea naţională şi politica externă. Trenin a presupus de articolele au fost pregătite de personalul lui Putin cu ajutorul unor contribuabili academici.

O mare parte din ceea ce a fost inclus în articole are "sens", a spus Trenin, dar este "ciudat că vine din partea cuiva care a fost la putere în ultimii 12 ani."

Trenin a întrebat: "Are Putin personalul necesar pentru a pune în aplicare aceste politici?" Trenin se îndoieşte de asta. "Acum lumea îşi da seama că bătrânii ar trebui înlăturaţi şi vor fi înlăturaţi."

Ofensat de regimul lui Putin

Din decembrie, Putin şi partidul său au trebuit să se confrunte cu o clasă de mijloc din mediul urban care cere o Rusie liberă şi un sfârşit al corupţiei oficiale.

Imaginea lui Putin a fost pătată pe 24 septembrie, când el şi preşedintele Medvedev au anunţat că îşi vor schimba poziţiile. Medvedev era eligibil pentru un al doilea mandat prezidenţial, dar a elaborat în schimb un aranjament cu Putin, conform căruia se va retrage şi Putin ar putea candida din nou pentru funcţia de preşedinte.

Anunţul a fost "o dovadă a dispreţului lor deplin faţă de cetăţeni, mai ales când Medvedev a adăugat patetic că “decizia lor de a schimba poziţiile a fost luată cu mult timp în urmă", a scris Maria Lipman şi Nikolay Petrov pentru Afaceri Externe la Centrul Moscova, pe 9 februarie.

Apoi a avut loc aparenta fraudare a alegerilor parlamentare, la începutul lunii decembrie. Lipman şi Petrov au atras atenţia asupra primarului Moscovei, care era nerăbdător să îşi demonstreze loialitatea, dar era împotriva "minţilor educate şi critice ale Moscovei."

"Observatorii electorali au raportat episoade de vot multiplu şi de rescriere a înregistrărilor electorale în favoarea Rusiei Unite de către oficialităţile locale. Potrivit diverselor estimări ale unor grupuri civice independente, susţinerea reală a Rusiei Unite în Moscova era de aproximativ 30-35 la sută. ... Dar în punctajul final, oficialii electorali din Moscova au raportat că 46 la sută din voturi au mers către Rusia Unită."

Zeci de mii de oameni, până la 200.000 în Moscova, au înfruntat frigul amar scandând "Putin, pleacă!" şi "Rusia fără Putin". “Doisprezece ani de Putin este suficient”, au declarat ei.

Atunci când a avut loc prima demonstraţie uriaşă în Piaţa Bolotnaya, pe 10 decembrie, Trenin a afirmat că "speră să nu se ajungă la ciocniri." Poliţia, care este renumită pentru manipularea brutală a protestatarilor, "a fost extrem de politicoasă în acea zi şi a continuat să fie politicoasă, până în acest moment."

Autorităţile au făcut unele concesii. Au reinstituit alegerea directă a guvernatorilor şi au facilitat înregistrarea partidelor politice. Anumitor membri ai opoziţiei liberale, dar nu tuturor, li s-a permis să vorbească în cadrul talk show-urilor televizate, de exemplu Boris Nemtsov şi Vladimir Rîjkov.

Totuşi, înainte de protestele din decembrie, Putin se îndrepta nestingherit spre un al treilea mandat ca preşedinte, şi oamenii vorbeau despre ceea ce Putin ar putea realiza în următoarele două mandate - pentru mai mult de 12 ani. Acum, mulţi observatori, inclusiv Trenin, susţin că legitimitatea sa a fost atât de compromisă, încât se îndoiesc dacă va reuşi să îşi păstreze mandatul de şase ani.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor