Rapper de 27 de ani se sinucide după mobilizarea decretată de Putin: Nu pot să-mi asum păcatul de a ucide

Ivan Petunin
Ivan Petunin

Rapperul Ivan Petunin, în vârstă de 27 de ani, cunoscut sub numele de Walkie, s-a sinucis la Krasnodar din cauza "mobilizării parţiale" anunţate în Federaţia Rusă.

Cadavrul lui Petunin a fost găsit în apropierea uneia dintre clădirile înalte din oraş, potrivit 93.ru. Cu puţin timp înainte de moartea sa, el a publicat un mesaj video în care declară că se va sinucide pentru că nu vrea să meargă la război.

"Dacă te uiţi la acest videoclip, înseamnă că nu mai sunt în viaţă. (...) Nu pot să-mi asum păcatul de a ucide şi nici nu vreau. Nu sunt gata să ucid pentru niciun ideal", a transmis muzicianul.

Petunin avea o amânare a mobilizării din cauza faptului că avea un certificat psihoneurologic, dar se temea că "în următoarele zile mobilizarea parţială se va transforma în mobilizare totală".

"Am devenit cu toţii captivii unui maniac care nu ne lasă alegere decât să mergem la închisoare, la război, sau alegerea pe care o fac eu", a menţionat Petunin în mesajul video.

În ziua în care a murit, rapperul a lansat un nou album. "Ascultaţi unele dintre ele pentru a înţelege ce fel de persoană am fost", a adăugat Petunin.

Vă invităm să urmăriţi şi materialul video.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe