Răspunsul lui Grindeanu la întrebarea de ce nu se respectă programul de guvernare: Zâmbete şi grimase

Sorin Grindeanu
Sorin Grindeanu (Florin Chirila/Epoch Times)

Un zâmbet încurcat şi grimase crispate a fost răspunsul premierului Grindeanu, întrebat fiind de jurnalişti de ce nu se mai respectă programul de guvernare, relatează digi24.ro.

Aflat în conferinţă de presă la scurt timp după ce în spaţiul public a "ţâşnit" informaţia că majorările salariale promise de PSD nu se vor mai acorda conform calendarului agreat iniţial, premierul a privit-o pe jurnalista care i-a pus întrebare, fără să spună niciun cuvânt. Când aceasta a repetat întrebarea, Sorin Grindeanu a zâmbit şi a privit-o din nou, fără niciun cuvânt, zâmbind crispat.

Reamintim că ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a anunţat marţi că salariile nu vor creşte de la 1 iulie, bugetarii urmând să primească abia de la 1 ianuarie 2018 o creştere salarială. Creşterea va fi însă de doar 25%, nu cât a promis Guvernul iniţial, căci, dacă Legea Salarizării unitare ar fi fost adoptată în forma aprobată de Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor, ar fi fost depăşită anvelopa salarială de 32 de miliarde lei, a mai precizat Vasilescu.

În ceea ce priveşte Educaţia şi Sănătatea, domenii care teoretic erau prioritare, Vasilescu a transmis că majorările se vor face etapizat, respectiv cu 25% de la 1 ianuarie pentru toţi bugetarii, urmând ca de la 1 martie să se facă restul majorărilor salariale, adică de până la 50% pentru profesori şi până la 100% pentru medici şi asistenţi. Anunţul vine ca o măciucă pentru cei vizaţi, căci medicilor li se promiseseră salarii duble de la 1 ianuarie 2018, iar angajaţilor din învăţământ majorări cu 50%.