Reacţia lui Ponta la raportul MCV, surprinzătoare: Raportul relevă progrese importante şi substanţiale

Victor Ponta
Victor Ponta (Epoch Times România)

Premierul Victor Ponta este de părere că raportul MCV prezentat miercuri de Comisia Europeană relevă faptul că ţara noastră a făcut progrese importante şi substanţiale, indiferent de "interpretările şi speculaţiile politice".

"Am văzut raportul MCV. Indiferent de interpretările politice care, evident, nu vor lipsi, am văzut ce a spus purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene - România a făcut progrese importante şi substanţiale. Suntem în continuare, din punctul de vedere al Comisiei, complet pregătiţi să intrăm în Spaţiul Schengen, decizia va fi, sigur, una pur politică a statelor membre", le-a precizat premierul Ponta miniştrilor, în cadrul unei şedinţe de guvern, potrivit Realitatea.

Premierul a solicitat ca toate aspectele menţionate în raport de experţii europeni să fie prezentate de către membrii Cabinetului într-un mod echilibrat şi profesionist, "indiferent de modul în care, în tradiţia deja cunoscută, vor fi speculate politic".

Comisia Europeană a publicat, miercuri, raportul din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare pentru România, care critică în termeni duri Parlamentul, în special din cauza modificărilor aduse Codului Penal în „marţea neagră”. Pe de cealaltă parte, experţii europeni au lăudat funcţionarea ICCJ, CSM, DNA şi ANI.

Purtătorul de cuvânt al CE a subliniat că persistă preocupările legate de independenţa justiţiei în România, adăugând că există multe exemple de rezistenţă la măsurile în materie de integritate şi anticorupţie. Acesta a afirmat că modificările la Codul penal au generat "îngrijorări majore" referitor la capacitatea de combatere a corupţiei.

"Există încă îngrijorări în legătură cu independenţa justiţiei şi există foarte multe exemple în ceea ce priveşte un grad de opoziţie la măsurile anticorupţie şi de integritate", a afirmat Mark Gray.

Potrivit CE, modificarea rapidă şi netransparentă a Codului Penal în luna decembrie 2013, în ziua intrată în istorie drept „marţea neagră”, "a dus la îngrijorări majore în legătură cu capacitatea de combatere a corupţiei", fiind văzută ca o atingere adusă sistemului de combatere a corupţiei şi de promovare a integrităţii, în ciuda faptului că CCR a declarat această modificare neconstituţională.