Rusia: Nu pot avea loc discuţii pentru pacea siriană în viitorul apropiat

Ministrul rus al Apărării a declarat că nu se poate negocia cu rebelii sirieni, acest lucru făcând imposibile pentru moment discuţiile privind pacea din ţara arabă. El a învinuit Occidentul pentru susţinerea “teroriştilor”.
Portavionul rusesc Amiralul Kuzneţov navighează în sudul coastei Norvegiei.
Portavionul rusesc Amiralul Kuzneţov navighează în sudul coastei Norvegiei. (Photo: 333 Squadron/Norwegian Defence)

Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a declarat că Moscova nu se aşteaptă la o reluare a discuţiilor pentru pacea siriană în viitorul apropiat din cauza “imposibilităţii” de a negocia cu forţele rebele care se opun regimului preşedintelui Bashar al-Assad.

Militanţii din oraşul nordic Alep “împuşcă zeci de civili în fiecare zi pentru a încerca să se apropie de coridoarele umanitare” deschise în timpul unei perioade de pauză a atacurilor aeriene ruseşti şi siriene, a declarat el pentru agenţia rusă de ştiri de stat TASS.

“Colegii noştri occidentali trebuie să se hotărască împotriva cui luptă: a teroriştilor sau a Rusiei. Pentru a distruge teroriştii din Siria este necesar să acţionăm împreună şi să nu subminăm munca partenerilor”, a declarat oficialul rus.

Prin suportul militar acordat regimului sirian, Rusia a intrat tot mai mult pe un curs de coliziune cu SUA şi aliaţii săi, care doresc ca Assad să renunţe la putere.

Şoigu a afirmat, la o întâlnire a oficialilor armatei ruse, că este surprins de faptul că unele guverne europene nu au permis navelor de luptă ruseşti ce se îndreaptă spre Siria, prin Mediterană, să ancoreze şi să se realimenteze într-un port spaniol, adăugând că refuzurile nu au afectat misiunea maritimă.

NATO monitorizează deplasarea unui grup de luptă format din 8 nave, inclusiv un portavion, din nordul Rusiei către Gilbraltar şi estul Mediteranei, de unde, oficialii alianţei se tem că vor fi lansate atacuri asupra nord-vestului Siriei la începutul lunii noiembrie. Moscova a negat acuzaţiile.

Grupul maritim de luptă, care a trecut, în urmă cu câteva zile, prin Canalul Mânecii este alcătuit din singurul portavion al Rusiei, Amiral Kuzneţov, precum şi un crucişător de luptă cu propulsie nucleară, două nave de luptă antisubmarin şi patru nave de suport, probabil escortate de submarine, au declarat oficialii NATO.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe