Rusia: Povestea norului radioactiv nu se încheie. Noi proteste lângă reactor
Agenţia rusă de stat pentru energie nucleară a făcut paşi mărunţi pentru a recunoaşte pericolele pe care le prezintă o unitate de stocare nucleară învechită, din Celiabinsk, un oraş localizat la graniţa sudică a Rusiei cu Kazahstanul, când a confirmat în mod oficial nivelurile ridicate de radiaţie din zonă. Totuşi, guvernul rus a refuzat să îşi recunoască vinovăţia, în condiţiile în care mulţi consideră că radiaţiile provin de la centrala nucleară Maiak, care are o istorie de accidente nucleare grave.
(Getty Images)
Totuşi, la o lună după ce a fost observat pentru prima dată deasupra Europei misteriosul nor radioactiv, autorităţile ruse nu au declarat prea multe în afara faptului că au recunoscut o creştere a nivelurilor de radiaţii – o poziţie tulburătoare care îi nelinişteşte şi îi înfurie pe unii localnici.
După cum precizează Financial Times, la 76 de ani de când radiaţiile provenite de la centrala Maiak au început să contamineze pentru prima dată râurile, lacurile şi atmosfera învecinate, autorităţile ruse au recunoscut că oraşul Argaiaş din apropiere s-a aflat în centrul unui nor de radiaţii care conţinea niveluri “excepţional de ridicate” ale izotopului radioactiv ruteniu-106 (Ru-106), care s-a răspândit până acum spre vest şi a ajuns până în Franţa.
Dar rezidenţii oraşului cer mai multe informaţii din partea autorităţilor, pe care le învinuiesc pentru periclitarea sănătăţii localnicilor.
Financial Times a descris Argaiaş ca un oraş cinic şi neîncrezător. Şi acest lucru se întâmplă, aparent, din cauză că guvernul a ascuns localnicilor, timp de mai multe decenii, faptul că oraşul se află în apropierea unei centrale nucleare cu scurgeri de materiale radioactive. De altfel, acelaşi efect îl are şi faptul că generaţii de oameni au murit din cauza unor boli asociate cu radiaţiile, în timp ce oficialii i-au asigurat pe aceştia că totul este în ordine.
O aşezare mică, cu două drumuri, a cărei sărăcie este confirmată de acoperişurile din tablă ondulată ale locuinţelor şi maşinile Lada din era sovietică, Argaiaş este unul dintr-o mână de oraşe aflate în preajma Unităţii de Producţie Maiak din sudul Rusiei, unul dintre cei mai mari emanatori de radiaţii, care a fost marcat de o serie de accidente nucleare tragice.
Până la începutul acestei săptămâni, corporaţia rusă de stat Rosatom – aceeaşi companie implicată în scandalul Uranium-1 – a insistat că nu a avut loc nicio scurgere de radiaţii din instalaţiile Maiak. Apoi, după ce serviciul rus de meteorologie (Rosgidromet) a raportat că a detectat niveluri record de radiaţii în regiune, Kremlinul şi-a revizuit povestea, recunoscând că există scurgeri de radiaţii în zona din jurul centralei, dar refuzând în acelaşi timp să accepte că centrala este responsabilă pentru această situaţie periculoasă. Unii au calculat că nivelurile de expunere la radiaţii au fost de până la 1.000 de ori mai mari decât rata normală.
Într-o declaraţie, Rosgidromet a afirmat la sfârşitul lunii septembrie că a înregistrat eliberarea izotopului radioactiv ruteniu-106 în sudul munţilor Urali şi a precizat că este vorba de o „contaminare de nivel extrem de ridicat”.
În acest punct, dezminţirile sunt aproape comice, dar localnicii nu le găsesc deloc amuzante.
Mulţi au luat în râs dezminţirile oficialităţilor, după ce au ascultat aceeaşi placă timp de decenii, chiar şi atunci când îşi vedeau membrii familiei şi prietenii murind din cauza unor boli asociate cu radiaţiile.
„Nu ni s-a spus nimic despre Maiak. Guvernul nu ar trebui să ţină lucrurile secrete atunci când oamenii suferă”, a afirmat Nadia, o studentă la medicină în vârstă de 18 ani, care locuieşte în Argaiaş, situat la 1.700 km est de Moscova.
Refuzul guvernului rus de a recunoaşte că Maiak este probabil sursa scurgerii de radiaţii se conformează unui tipar consacrat de câteva decenii, de a menţine secretul cu privire la activităţile centralei. O explozie care a avut loc la această centrală în 1957 a răspândit radiaţii în zona înconjurătoare, provocând cea de-a treia criză nucleară, ca amploare, din istoria umanităţii (după Cernobîl şi Fukushima).
Totuşi, localnicii au relativ puţine informaţii referitoare la ameninţarea prezentată de centrală. O femeie care a discutat cu Financial Times a afirmat că a aflat că radiaţiile i-au învăluit oraşul doar atunci când un prieten din Germania a citit despre acest lucru într-un ziar occidental. Înainte ca autorităţile ruse să fi recunoscut existenţa radiaţiilor, mesaje text au fost trimise către rezidenţii oraşului, informându-i că există niveluri ridicate de poluare de la fabricile industriale din apropiere şi că ar trebui să rămână în interiorul locuinţelor lor.
Construită în secret în anii 1940, centrala Maiak s-a aflat în planul principal al efortului fostei URSS de a ajunge din urmă programul nuclear american. În timp ce s-a grăbit să producă plutoniu pentru arme, o cantitate masivă de deşeuri nucleare a fost eliberată în lacurile din apropiere şi în râul Techa.
Apoi, în 1957, rezervoarele pentru stocarea deşeurilor nucleare de la centrala Maiak au explodat, proiectând material radioactiv în atmosferă, deasupra a sute de oraşe. În cadrul acelui incident a fost eliberată o cantitate de radiaţii mai mare decât în orice alt accident nuclear, în afară de Cernobîl şi Fukushima. Zece ani mai târziu, un rezervor învecinat folosit pentru evacuarea de deşeuri a secat şi praful radioactiv format acolo s-a răspândit deaspra regiunii.
În 2004, guvernul rus a confirmat că deşeuri nucleare sunt aruncate în râul local. Agenţiile de reglementare a activităţii nucleare susţin că acest lucru nu se mai întâmplă, însă activiştii anti-nucleari susţin că este imposibil de garantat acest lucru şi că nu au încredere în asigurările oferite de Kremlin.
