S-a avizat noul Consiliu de Administraţie al SRR. PNL ameninţă că va ataca decizia la CCR

Palatul Parlamentului, Comisia de audiere a candidaţilor pentru Comisia de Administraţie a Societăţii Române de Radio ( SRR).
Palatul Parlamentului, Comisia de audiere a candidaţilor pentru Comisia de Administraţie a Societăţii Române de Radio ( SRR). (Epoch Times România)

Preşedintele Comisiei de cultură din Senat, Georgică Severin, a anunţat luni că după audierea candidaţilor pentru Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR), din cadrul comisiilor reunite ale celor două Camere, votul în comisie a fost unul favorabil, în unanimitate, scrie Mediafax.

„Radioul Public s-a demonstrat o instituţie serioasă, care şi din punctul de vedere al audienţei ocupă primul loc, iar din punct de vedere financiar, s-a dovedit o instituţie profitabilă şi bine manageriată”, a declarat Georgică Severin.

Consiliul de Administraţie al SRR şi-a încheiat mandatul de patru ani, însă mulţi dintre cei propuşi pentru noul Consiliu au făcut parte şi din Consiliul care tocmai şi-a încheiat mandatul.

„Toate propunerile făcute de Preşedinţie, Guvern, grupuri parlamentare au fost votate în unanimitate de către cele două comisii de cultură şi media din Senat şi Camera Deputaţilor”, a adăugat Severin.

În ceea ce priveşte propunerile din partea angajaţilor SRR pentru Consiliul de Administraţie, Georgică Severin a explicat că există unele contestaţii referitoare la cei nominalizaţi, motiv pentru care votul s-a făcut separat în comisiile de cultură.

Severin a evidenţiat că nu există niciun document care să dovedească că există un proces pe rol în ceea ce priveşte respectivele plângeri, comisiile primind doar o informare din partea unui case de avocatură. „Nu există niciun document emis de către o instanţă, astfel că am votat separat în cazul celor patru reprezentanţi ai salariaţilor şi, doar cu şase abţineri, şi ei au fost votaţi şi vor fi supuşi spre validare plenului reunit de astăzi”, a adăugat Severin.

La rândul său, preşedintele Comisiei de cultură din Camera Deputaţilor, Gigel Ştirbu, a precizat că radioul public „este una din instituţiile statului român care nu a avut probleme financiare, iar acest lucru sunt convins că s-a datorat, în mare parte, conducerii pe care Societatea Română de Radio a avut-o”.

„Sunt convins că noul Consiliu de Administraţie, care în mare parte are aceeaşi componenţă, va duce mai departe vechile proiecte şi sperăm ca la viitorul raport anual SRR să fie, ca de fiecare dată, o societate de radio a statului român fără probleme financiare”, a mai precizat Gigel Ştirbu.

Gigel Ştirbu (membru PNL) a mai declarat că grupul parlamentar PNL a vrut să nominalizeze două persoane ca membri titulari la SRR, însă cererea a fost respinsă, astfel că raportul comisiilor reunite de cultură şi votul din plenul comun privind noul Consiliu de Administraţie al SRR, vor fi atacate la Curtea Constituţională de către PNL.

Senatorul PNL Tudor Barbu s-a declarat nemulţumit de faptul că pe masa comisiilor nu se află niciun CV al celor propuşi pentru Consiliul de Administraţie şi a anunţat că părăseşte şedinţa. „Nu suntem adunaţi într-un loc sau o adunare serioasă. Nu avem nimic. Eu mă retrag, eu sunt cu mine însumi un om serios (...) Mă retrag de la această pseudodezbatere şi cedez votul meu colegului meu de la PDL, pentru că nu îl pot ceda colegilor de la PNL, pentru că am văzut că votează cu PSD”, a declarat acesta.

Urmează ca cele două Camere ale Parlamentului să se reunească în plen comun în cursul zilei pentru a vota noua componenţă a Consiliului de Administraţie al SRR.