"Să facem Istorie!" - Românii se pregătesc pentru un protest record la Guvern

Protestatarii îşi propun ca duminică, în Piaţa Victoriei, imnul României să răsune dintr-un milion de piepturi.
Protest la Guvern
Protest la Guvern (Mihuţ Savu / Epoch Times România)

"Invitaţi-vă prietenii şi haideţi duminică să facem istorie! Peste 1.000.000 de oameni la Bucureşti", îndeamnă, pe Facebook, protestatarii care, de la adoptarea mult-blamatei OUG 13, manifestează seară de seară în Piaţa Victoriei cerând o schimbare în modul de guvernare al acestei ţări.

Reamintim că, de marţi, 31 ianuarie, sute de mii de români au ieşit în stradă în fiecare seară, indiferent dacă afară a fost frig, viscol sau a nins, pentru a cere abrogarea ordonanţelor adoptate noaptea, pe ascuns, de guvernul Grindeanu. Abrogarea OUG 13 prin care Codul Penal urma să fie mutilat în favoarea corupţilor a fost anunţat finalmente duminică, zi în care peste 600.000 de români protestau, dintre care 300.000 în Piaţa Victoriei.

Protestele au continuat însă şi după adoptarea OUG 14 de abrogare a OUG 13, ordonanţa de duminică fiind marcată de controverse, societatea civilă şi specialiştii suspectând capcane ascunse în textul ei. Mai mult, miza protestelor a devenit mai mare decât ordonanţa - demiterea Guvernului care, în opinia protestatarilor, şi-a pierdut credibilitatea şi eventual dispariţia lui Liviu Dragnea de pe scena politică, Dragnea fiind considerat artizanul şi principalul beneficiar al ordonanţelor elefant.

"Cerem demisia Guvernului! Nu mai vreau să dorm cu izmenele pe mine, cu motorul pornit şi cu televizorul deschis şi cu ochii pe ştiri că se întâlneşte acest Guvern sâmbătă, duminică sau la ceas de noapte şi mai scapă vreo ordonanţă", ne declara, în urmă cu două zile, un protestatar la Guvern.

"Cerem demisia Guvernului, nu ne mai pot reprezenta, sunt compromişi total atât în România cât şi pe plan extern. I-am prins o dată la furat, nu mai putem avea încredere în ei, nu se poate rezolva printr-o simplă scuză. Până nu vom învăţa că trebuie să ne purtăm şi în spaţiul public aşa cum ne purtăm acasă, nu putem rezolva ceva în societate", declara ieri un alt manifestant.

Interesant este că mulţi dintre protestatari au lansat apeluri către PSD, cerându-le să se primenească şi să nu se mai lase conduşi de corupţi. Mesajul transmis de stradă a fost, pe scurt - găsiţi oameni curaţi în rândurile voastre şi promovaţi-i pe ei, nu mai premiteţi să va fie lideri oameni cu dosare penale.