Sarkozy, cele două feţe ale unui preşedinte-candidat

Este cinic şi imposibil să calculezi consecinţele politice ale acţiunii unui fanatic care a ucis şapte oameni nevinovaţi. Dar este uşor de ghicit că Nicolas Sarkozy a sesizat oportunitatea de a obţine capital politic din dubla sa condiţie de preşedinte-candidat, în alegerile din 22 aprilie şi 6 mai. De la candidatul lipsit de program, demagog şi vulgar, el a făcut trecerea la cel de preşedinte protector, echilibrat şi eficient. Acum alegătorii trebuie să decidă dacă îi vor permite preşedintelui să beneficieze electoral de operaţiunea împotriva lui Mohamed Merah, tânărul de orgine algeriană crescut în suburbia din Toulouse, unde nu pătrunde maşinăria de stat a Republicii Franceze, notează joi ziarul El Pais.

Gestionarea crizei pusă în scenă de Sarkozy de luni, când Merah a atacat şcoala evreiască din Toulouse ucigând trei copii şi un adult, a cuprins rugăciune la Templu, compasiune faţă de evrei, fler politic şi forţă de decizie în apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. Unii i-au reproşat o oarecare lentoare în suspendarea campaniei, câteva prezenţe cam ostentative, dar în general lumea l-a recunoscut ca un şef de stat care s-a ridicat la înălţimea situaţiei. Încet încet Sarkozy progresează în sondaje care îi prognozează o victorie în primul tur, dar nu şi în al doilea. În mod ironic, cu câteva zile înainte de a devenit un model, preşedintele a uitat să-şi exercite admirabilele sale virtuţi şi a refuzat să-şi exprime compasiunea faţă de rudele celor trei paraşutişti asasinaţi, care s-au plâns că 'nu au primit niciun măcar telefon de la Elysee'.

Atitudinea lui Sarkozy a fost la fel de neînţeles şi în perioada de început a campaniei, când a recurs la instinctele populiste şi a folosit o dialectică extremistă, care distonează cu valorile Republicii, împărţindu-i pe francezi în buni şi răi, naţionali şi imigranţi, muncitori şi şomeri, subliniindu-şi chiar voinţa de 'a apăra dreptul creştinilor de a trăi în pace'. Este adevărat că situaţiile de criză combinate cu factorul uman au fost o 'specialitate' a lui Sarkozy încă din vremea când era primar la Neuilly. În 1993 el a participat la negocierea cu cei care răpiseră nişte tinere, cot la cot cu forţele de elită ale poliţiei RAID, care au reuşit eliberarea lor, şi au fost folosite de ambiţiosul politician ca 'vitrină' în ascensiunea sa politică.

Acum bijuteria corpurilor de elită pare să-i fi oferit lui Sarkozy o nouă ocazie să se etaleze în timpul lungilor ore de negociere între poliţie şi asasin. Un post de televiziune a dat ştirea încercuirii lui Mohamed Merah chiar în momentul în care Sarkozy sosea de la Paris la sediul poliţiei din Toulouse. Doar câteva sute de metri l-au despărţit pe preşedinte de inamicul public care ţine cu sufletul la gură o ţară întreagă şi care s-a baricadat în casă. Prezentatorii postului de ştiri BFM au scos în evidenţă acest amănunt ca şi cum s-ar fi aşteptat ca Sarkozy să vină la casa jihadistului şi să-şi facă o poză cu asasinul prins de poliţie şi urcat cu cătuşe la mâini în furgonetă.

Câteva minute mai târziu Miniterul de Interne a dezminţit orice arestare şi se risipeau astfel şansele unui final grandios, în timp ce preşedintele se îndrepta spre cartierul paraşutiştilor din Montauban pentru a aduce de data aceasta un omagiu celor trei militari franco-maghrebieni seceraţi de gloanţele criminalului fanatic. Sarkozy a ajuns însă cu întârziere şi nu a putut face importantul anunţ pe care îl promisese, plecând apoi în mare viteză. Principalul său rival, socialistul François Hollande, care s-a comportat ca un politician de onoare încă de la începutul campaniei, merită remarcat pentru eleganţa de a nu fi instrumentalizat şi profitat de cele două feţe ale Sarkozy.