Obama şi Sarkozy au discutat la telefon despre situaţia de la Toulouse

Soldaţii şi poliţiştii verifică un pasager în metrou, la o zi după incidentul petrecut la şcoala "Ozar Hatorah", pe 20 martie 2012, în Toulouse, sud-vestul Frantei. (Pascal Pavani / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
21.03.2012

Preşedintele Barack Obama l-a sunat pe omologul său francez Nicolas Sarkozy, pentru a discuta despre situaţia de la Toulouse, unde poliţia încearcă să îl captureze pe suspectul pentru o serie de atacuri vizând militari şi o şcoală evreiască.

Franţa şi Statele Unite "sunt hotărâte să lupte împotriva terorismului", a spus Obama.

Francezul suspectat pentru atacuri planifica noi crime, au declarat procurorii miercuri.

Şeful serviciilor antiterorism Francois Molins a declarat că bărbatul se numeşte Mohammed Merah, are 23 de ani, este de origine algeriană şi intenţiona să mai omoare un soldat şi doi ofiţeri de poliţie.

Merah, care spune că a fost antrenat de Al-Qaeda, este suspectat de uciderea a trei soldaţi şi a patru evrei.

Poliţia i-a înconjurat apartamentul şi încearcă să îl convingă să se predea. Merah ar fi puternic înarmat.

Potrivit unor informaţii anterioare, el s-ar fi predat, însă autorităţile au infirmat ulterior.

Crimele au avut loc la şi în apropiere de Toulouse, în trei incidente separate.

În 11 martie, un soldat a fost împuşcat şi ucis, în timp ce aştepta un bărbat pentru a-şi vinde motocicleta.

Câteva zile mai târziu, doi militari au fost ucişi şi un al treilea a fost rănit în timp ce aşteptau la un automat.

Apoi, luni, trei copii şi un adult au fost împuşcaţi şi ucişi în faţa unei şcoli evreieşti. Cele patru victime au fost îngropate miercuri, la Ierusalim.

Într-o conferinţă de presă, Molins a spus că Merah voia să ucidă miercuri încă un soldat şi ofiţeri de poliţie. "Dacă spune adevărul, atunci ar fi plecat de acasă în această dimineaţă (miercuri - n.r.) şi ar fi ucis din nou orice militar îi ieşea în cale", a spus procurorul.

Molins a precizat că suspectul nu dă semne de remuşcare pentru ceea ce a făcut şi că voia "să îngenuncheze Franţa".

Forţele de ordine caută eventuali complici ai lui Merah şi au reţinut mai mulţi membri ai familiei sale.

Mama sa a fost dusă la faţa locului, în speranţa că îl poate convinge să se predea, dar a spus poliţiei că nu mai are nicio influenţă asupra fiului ei.

Negociatorii au discutat cu Merah pe tot parcursul dimineţii, dar oficialii au declarat că acesta nu pare să aibă nicio cerere.

Suspectul a spus că a acţionat "pentru a răzbuna copii palestinieni" şi că se va preda.

Tânărul susţine că a fost antrenat de Al-Qaeda în Pakistan şi că a mers şi în Afganistan. Autorităţile afgane au declarat pentru BBC că a fost închis într-un penitenciar din Kandahar pentru că ar fi amplasat bombe, în 2007, dar a evadat în 2008, în timpul unui asalt al talibanilor.

Alte surse afgane şi-au exprimat îndoiala în legătură cu aceste afirmaţii, spunând că bărbatul închis la Kandahar este posibil să fi fost o altă persoană, cu acelaşi nume.

Molins a spus că Merah a mers de două ori în Afganistan. El nu a oferit detalii în legătură cu prima vizită, dar în timpul celei de a doua, anul trecut, ar fi fost capturat de forţele afgane şi predat americanilor, care l-au trimis înapoi în Franţa.

Însă oficiali SUA au declarat pentru CNN că trupele americane nu au avut de-a face cu Merah şi că afganii l-ar fi predat forţelor franceze.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor