Sarkozy promovează modificarea sistemului de sprijinire a candidaţilor la prezidenţiale
Nicolas Sarkozy s-a pronunţat la 6 martie pentru modificarea sistemului de sprijinire a candidaturilor înaintea alegerilor prezidenţiale şi a propus ca această filtrare să revină cetăţenilor francezi, scrie săptămânalul Le Nouvel Observateur în ediţia de marţi.
Comitetul de reformare instituţională, comitetul 'Balladur' creat în 2007, sugerase două piste. Una extrem de recomandată, şi anume, ca selectarea candidaturilor să fie efectuată de un colegiu compus din 'câteva sute de mii de aleşi' care să includă, în afară de cei 500 prevăzuţi în prezent (parlamentari, consilieri regionali şi generali, primari), şi delegaţi ai consiliilor municipale. Numărul acestora din urmă ar trebui să fie proporţional cu populaţia pe care ar reprezenta-o.
Cealaltă soluţie propusă se referă la faptul că cetăţenii ar trebui să fie cei care să sprijine candidaţii. Numai cei care au strâns semnăturile unui număr determinat de alegători înscrişi ar putea să-şi depună candidatura la prezidenţiale. Comitetul, precaut, amintea că trebuiau depăşite o serie de obstacole legate mai ales de controlul asupra semnăturilor şi în cazul în care funcţia de preşedinte devine vacantă.
Acest sistem care se bazează pe alegători se aplică deja în Europa. În afara faptului că-l pot desemna pe şeful statului, anumiţi cetăţeni europeni pot să-şi prezinte candidatura.
Astfel, candidaţii la preşedinţia portugheză sunt propuşi de minim 7.500 de alegători şi maxim 15.000. În Polonia, un candidat la preşedinţie trebuie să beneficieze de sprijinul a cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot. Constituţia Lituaniei prevede colectarea semnăturilor a 20.000 de votanţi pentru un pretendent la preşedinţie. În România, un candidat la preşedinţie trebuie să depună o listă cu cel puţin 200.000 de semnături ale alegătorilor în favoarea sa.
Acest sistem de filtrare se aplică indiferent de numărul total de locuitori (Portugalia - 10.700.000 locuitori, Polonia - 39.000.000, Lituania - 4.000.000 şi România - 22.000.000) şi indiferent de tipul puterilor prezidenţiale (regim semi-prezidenţial în Portugalia şi Lituania, regim parlamentar în Polonia şi România).
Chiar dacă acest sistem pare a fi cel mai deschis, lăsând puterea de prezentare a candidaţilor în mâna cetăţenilor, partidele politice, grupurile de lobby sau de presiune (biserici, asociaţii, sindicate, diverse mişcări) joacă şi ele din plin un rol catalizator sau mobilizator.
În Franţa, acest sistem de prezentare a candidaţilor ar trebui să ţină seama de trei criterii. Numai cetăţenii care au calitatea de alegători ar putea să prezinte un candidat în primul tur al alegerilor prezidenţiale. Pentru a sprijini cu semnătura sa un candidat, cetăţeanul trebuie să fie înscris pe o listă electorală.
Repartizarea geografică a prezentărilor semnate de cetăţeni trebuie să ia în considerare caracterul naţional. Trebuie păstrată regula impusă de legea organică din 1976, care prevede că nu mai mult de o zecime din numărul de prezentări să provină din acelaşi departament.
Luând în considerare modelul celor patru ţări menţionate, în Franţa un candidat ar trebui să adune semnăturile a 500.000-600.000 de alegători.
Acest prag este foarte departe de cota impusă de Constituţia modificată în 2008, referitor la referendumul popular. Acest tip de consultare trebuie 'sprijinit de o zecime din alegătorii înscrişi pe liste electorale', adică circa 4,5 milioane de persoane. Nicolas Sarkozy menţiona un prag de 3% dintre alegătorii înscrişi, adică aproape 1,3 milioane de francezi. Acest nivel este foarte ridicat, dacă se iau în considerare rezultatele obţinute în primul tur al prezidenţialelor din 2007. Numai cinci candidaţi (Nicolas Sarkozy, Ségolene Royal, François Bayrou, Jean-Marie Le Pen şi Olivier Besancenot) din cei doisprezece au obţinut peste 1,3 milioane de voturi.
Această procedură care acordă o mare importanţă cetăţenilor pare cea mai deschisă şi cea mai populară. Ea ar permite recâştigarea încrederii în dezbaterea politică naţională şi în mizele democratice.
Pe de altă parte, acest sistem s-ar baza prea mult pe vedetismul unor actori principali ai scenei politice sau din lumea mediatică pariziană şi ar putea dobândi un caracter mai mult sau mai puţin demagogic. Prin urmare, acest sistem poate căpăta foarte repede un caracter plebiscitar.
