Scandalul cu Elmar Brok: Ponta bate în retragere

Premierul Victor Ponta
Premierul Victor Ponta (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
14.01.2014

Premierul Victor Ponta a anunţat marţi că a purtat o discuţie cu preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, pentru a lămuri scandalul care s-a declanşat după ce l-a acuzat pe europarlamentarul PPE Elmar Brok că este „demagog, iresponsabil şi populist” şi are o gândire „nazistă, fascistă”, motivând că reacţia sa a fost una nefericită pentru că a interpretat greşit declaraţiile acestuia referitoare la amprentarea românilor, scrie Mediafax.

„Aseară, am avut o discuţie cu domnul Martin Schulz, preşedintele Parlamentului European, care m-a sunat pentru a lămuri situaţia declanşată de declaraţiile parlamentarului Elmar Brok şi de reacţia noastră la ele. Am înţeles şi am toată încrederea, din ceea ce mi-a spus domnul Schulz, că declaraţia lui Elmar Brok a fost, nu ştiu, fie greşit înţeleasă, fie greşit tradusă în presa română şi că nu se referea la amprentarea tuturor românilor în Germania. În aceste condiţii, evident că am spus că, dacă nu se referă şi nu vorbea domnul Brok de amprentarea românilor, evident că, atunci, şi reacţia mea este nefericită şi regret că am folosit un cuvânt dacă acea situaţie nu exista. Important pentru mine - şi i-am spus şi preşedintelui Schulz şi a fost de acord - este că nu vom lăsa niciodată nesancţionată o poziţie de acest gen împotriva românilor şi apreciez foarte mult ca şi Martin Schulz, şi alţi oameni politici de relevanţă europeană au spus foarte clar că nu este normal şi că nu vor accepta niciodată”, a declarat Victor Ponta, care a apreciat discuţia cu Schulz ca fiind una utilă.

Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a precizat luni, în cadrul deschiderii sesiunii Parlamentului European, că atacurile lansate de premierul român Victor Ponta la adresa europarlamentarului PPE Elmar Brok sunt reprobabile şi că va avea o discuţie cu şeful Guvernului de la Bucureşti pe acest subiect.

„Nu pot să fiu de acord cu astfel de declaraţii făcute de un premier al unei ţări europene”, a subliniat Martin Schulz.

Recent, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului European, Elmar Brok, a declarat că, în opinia lui, imigranţii care se duc în Germania doar pentru a obţine ajutoare ar trebui trimişi cât mai repede înapoi în ţările lor de origine.

Drept răspuns, premierul Ponta l-a catalogat pe Brok drept un „demagog, iresponsabil şi populist”, care are o gândire „nazistă, fascistă”, la fel ca europarlamentarul PDL Monica Macovei, unul dintre adversarii politici ai premierului român.

Elmar Brok a revenit asupra declaraţiilor şi a explicat că ceea ce a vrut să spună este ca majoritatea românilor şi bulgarilor sunt bineveniţi în statele membre UE, ca orice alţi cetăţeni UE, însă mica minoritate care încalcă şi abuzează de regulile Uniunii trebuie determinaţi să le respecte.

Parlamentarul PPE a răspuns şi acuzaţiilor venite din partea lui premierului român: „Dacă domnul Ponta, a cărui relaţie cu domnia legii este bine cunoscută, mă acuză acum în legătură cu apelul meu ca regulile UE să fie respectate, reproşul său se va întoarce împotriva sa. El nu ar trebui să trateze astfel un prieten vechi al României decât dacă urmăreşte scopuri populiste şi motivate intern”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor