Scandalul "securismului" cibernetic. MRU şi Ghiţă, criticaţi "la pachet" de liberalul Radu Zlati

Mihai Răzvan Ungureanu, MRU (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
10.01.2015

Deputatul PNL Radu Zlati nu a gustat deloc remarcile colegului său Mihai Răzvan Ungureanu, actual consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, care susţinea că trebuie să alegem între libertăţi şi drepturi cetăţeneşti şi nevoia de siguranţă, în contextul evenimentelor din Franţa şi intensificării discuţiilor privind înăsprirea legilor de supraveghere a populaţiei. Cum nu a gustat nici remarcile ex-PSD-istului Sebastian Ghiţă privind contestaţia Legii Big Brother 3 la CCR.

"Cică un consilier al Preşedintelui (cunoscut sub numele de cod MRU) ne spune cum că avem de ales între drepturile cetăţeneşti şi securitatea personală. Să fie foarte clar, eu aleg drepturile cetăţeneşti. Nu de altceva, dar ele implică un drept pozitiv, şi anume faptul că statul trebuie să îmi asigure securitatea FĂRĂ a îmi diminua drepturile", a remarcat, vineri, deputatul PNL.

"Dacă îmi pierd sau îmi sunt ştirbite aceste drepturi cetăţeneşti, îmi voi pierde, mai repede sau mai târziu, şi securitatea personală. Curios cum marile genii se întâlnesc, şi colegul de partid MRU găseşte atât de facil o punte de gândire şi acţiune comune cu Sebi Ghiţă...", a adăugat acesta.

Radu Zlati şi-a manifestat de asemenea dezaprobarea faţă de comportamentul mogulului Sebastian Ghiţă, care "se îngrijorează pentru acţiunile politice ale PNL", crezând că deputaţii liberali care au semnat contestaţia PNL privind Legea Siguranţei Cibernetice (Big Brother 3), sunt nişte copii de mingi pe care fluierul unui oarecine de pe tuşă, fie el şi Sebastian Ghiţă, îi poate aduce la ordine."

"Mai grav, domnul Sebastian Ghiţă aduce un atac grav la adresa judecătorilor CCR, sugerând că decizia acestora cu privire la contestaţia PNL ar putea fi influenţată de presupuse sau reale legături ale unor membri de familie ai respectivilor judecători cu diverse instituţii ale statului român.

Cred că este cazul ca Inspecţia Judiciară a CSM să se autosesizeze şi în cel mai scurt termen să se pronunţe dacă o astfel de intervenţie publică a unui deputat, la rândul său strâns legat de anumite grupuri de interese economice şi nu numai, constituie sau nu o presiune la adresa actului de justiţie", a subliniat Radu Zlati.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor