Sebastian Bodu îl critică pe Băsescu pentru că se implică în campania electorală

Traian Băsescu şi Elena Udrea
Traian Băsescu şi Elena Udrea (facebook.com)

Europarlamentarul PNTCD Sebastian Bodu l-a criticat sâmbătă pe preşedintele Traian Băsescu pentru faptul că face campanie politică pe faţă pentru Partidul Mişcarea Populară.

Elena Udrea a postat vineri pe contul său de Facebook o serie de poza în care preşedintele Traian Băsescu stă, la malul mării, alături de „tinerii şi femeile din PMP”, în timpul său liber.

„În 2004, pe când era preşedinte în funcţie, Ion Iliescu s-a afişat pe o scenă electorală cu Adrian Năstase, candidatul PSD la preşedinţia României. Încercând să salveze aparenţele imparţialităţii şi neimplicării politice pe care o cere Constituţia, Ion Iliescu a motivat că "e în concediu de odihnă". Evident că toată presa de dreapta l-a tocat pentru că, odată primit mandatul, eşti preşedinte şi ziua şi noaptea, şi la Cotroceni şi în concediu, şi în România şi în afara ei. Acum Traian Băsescu face campanie pe faţă unui partid politic. Şi pare-se că e ok. Dacă încălcarea legii vine de la adversar facem iureş. Dacă vine de la cel pe care îl susţinem e permis”, a comentat Sebastian Bodu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne