„Turnătorul” Voiculescu tună şi fulgeră după atacurile „inculpatului” Băsescu

Băsescu versus Voiculescu
Băsescu versus Voiculescu (Epoch Times)

După o serie de atacuri lansate de preşedintele Traian Băsescu, în stilul caracteristic, la adresa vechiului său rival, preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, acesta din urmă i-a întors „favorul” şefului statului în cadrul unui editorial publicat vineri pe blogul personal.

„În delirul tău de ieri (joi - n.r.) ai pronunţat de 15 ori numele „Voiculescu”. Mă onorează postura de a nu-ţi face pe plac. Chiar dacă am avut şi am multe probleme din cauză că nu am acceptat să-ţi fiu obedient”, scrie Dan Voiculescu.

Cazul Mustaţă

Un prim aspect de care s-a declarat nemulţumit Voiculescu ţine de declaraţiile preşedintele Traian Băsescu potrivit cărora reacţia lui Dan Voiculescu la cazul judecătorului Mustaţă a fost aceea a "unui om vinovat" şi că această reacţie "aproape îl pune în situaţia de suspect".

Reamintim că procurorii DNA i-au reţinut marţi pe judecătorul Stan Mustaţă de la Curtea de Apel Bucureşti, urmând să propună instanţei arestarea sa preventivă în dosarul de mită în schimbul unor soluţii favorabile în dosare. Mustaţă trebuia să judece în aceeaşi zi apelurile formulate în dosarul în care Dan Voiculescu este acuzat de fapte de corupţie privind modul de privatizare a ICA.

Voiculescu a reacţionat la această arestare adresând o sesizare Procurorului General prin care îi cere să facă o anchetă la DNA, cu scopul de a vedea cine a dispus aducerea la DNA a judecătorului Stan Mustaţă, dacă este vorba despre un şantaj sau dacă există un grup infracţional organizat. Voiculescu a mai precizat că, în cazul în care se consideră că ancheta solicitată Parchetului nu este necesară, se va adresa şi Parlamentului în acelaşi caz.

„Voiculescu a vrut doar să impresioneze. Vă rog să mă credeţi, nu am să înţeleg niciodată de ce a ieşit Voiculescu în conferinţă de presă, când era vorba de judecătorul Mustaţă. Nu avea nicio legătură Voiculescu cu Mustaţă, decât că omul acela era în completul de judecată. Dar de ce o fi ieşit, că nu îl acuzase nimeni? Sau avea vreun muscoi, din ăla mare, pe cap?”, a comentat Traian Băsescu.

În opinia lui Băsescu, ceea ce a cerut Dan Voiculescu sunt aberaţii, pentru că „nu poţi aduce în faţa Parlamentului nici DNA, nici vreun procuror sau vreun judecător, pentru că este interzis de Constituţie”. Şeful statului a subliniat că reacţia lui Voiculescu că a fost „reacţia unui om vinovat, care se aştepta că, după Mustaţă, vine cineva sa îl ia şi pe dânsul”.

„Văd că nu a venit nimeni, şi nu am văzut în comunicatele DNA ceva legat de domnul Voiculescu. Dar reacţia lui aproape că îl pune în situaţia de suspect, după mine, dacă îmi permiteţi o apreciere din asta”, a comentat Traian Băsescu.

Fondatorul PC îl acuză pe Traian Băsescu că „minte cu neruşinare” atunci când spune despre el că este suspect în cazul Mustaţă, argumentând că este dreptul său de cetăţean să adreseze cereri instituţiilor statului.

„Prin solicitarea mea, nu am făcut decât să-i cer Procurorului General să verifice, prin corpul sau de control, cine, şi în baza căror elemente faptice a decis ridicarea judecătorului exact în dimineaţa zilei în care acesta judeca dosarul Telepatia – care erau motivele care impuneau ziua şi ora acţiunii de reţinere. După cum am declarat, nu-l cunosc pe judecătorul Mustaţă şi nici nu am prieteni care să-l cunoască pe el sau pe alţi judecători. De altfel, nici nu am prieteni care să aibă prieteni judecători.

Dacă judecătorul Mustaţă trebuia arestat pentru faptele – comise cu mult timp în urmă – exact în ziua termenului din procesul Telepatia, dacă judecătoarea Viorica Dinu trebuia arestată când a primit dosarul Voiculescu pentru faptele făcute şi constatate cu un an înainte, atunci aceste coincidenţe duc la concluzia că există judecători pentru care DNA-ul instrumentează dosare, le arhivează şi le foloseşte atunci când consideră că e necesar. O fi oare aceasta o formă de şantaj? O fi aceasta o procedură impusă de inculpatul Băsescu Traian?”, întreabă Voiculescu.

Dan Voiculescu a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul ICA, în care este acuzat de fraudarea privatizării Institutului de Cercetări Alimentare, fraudă evaluată de procurori la aproximativ 60 milioane euro. Acum instanţa judecă recursul formulat de acesta. Pe parcursul celor 6 ani de la începerea anchetei în dosarul ICA, Voiculescu a făcut tot posibilul pentru a nu fi judecat de către Curtea Supremă, singura instanţă care poate judeca demnitari. Voiculescu şi-a dat demisia din Parlament de două ori, tertip prin care dosarul său a fost transferat de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la Tribunalul Bucureşti.

Voiculescu şi Cotroceniul

Preşedintele a declarat că „poziţiile ferme ale lui Ponta de a susţine baronetul sunt semnul că România riscă să intre sub controlul unor structuri nelegitime. Supunerea faţă de Voiculescu e catastrofală pentru credibilitatea lui. Spaima şi goana pentru imagine i-a făcut să sacrifice orice. Ponta nu e unicat. La suspendarea din 2007, Voiculescu a fost primadonă, şeful comisiei, iar Tăriceanu şi-a sacrificat preşedintele. A urmat a doua suspendare: Ponta, Crin Antonescu, de dragul imaginii pe care i-o oferea Intactul, a făcut praf statul de drept. Dacă în cei zece ani aş fi acceptat să fiu un supus al lui Voiculescu, Ghiţă şi Vantu, aş fi dus-o foarte bine ca imagine”, a precizat Traian Băsescu, adăugând că dacă Victor Ponta va ieşi preşedinte acesta va fi foarte uşor influenţabil şi va face compromisuri.

„Pentru a satisface baronii (Ponta - n.r.) a mers cu Voiculescu la suspendările din 2007 şi din 2012. Credeţi că ar rezista ca să nu ajungă la o suspendare? Am făcut şi eu compromisuri, în politică, dar am avut limita destul de scăzută în a face compromisuri de acest tip. Oamenii ăştia vor face orice compromisuri pentru a nu ajunge la o suspendare. Eu mi-am asumat acest risc pentru că nu am vrut să cedez. Ponta va ceda la orice presiune, vă asigur că Voiculescu va merge la preşedinţie ca la el acasă dacă iese Ponta preşedinte”, a adăugat şeful statului.

În replică, Voiculescu a precizat: „Acum afirmi că voi merge la Cotroceni ca la mine acasă atunci când Ponta va fi ales Preşedinte. Afirmaţia este parşivă pentru că, aşa cum prea bine ştii, eu am fost că la mine acasă la Cotroceni atunci când tu erai preşedinte. Te-ai ridicat de la biroul tău şi ai venit lângă mine, în cabinetul Preşedintelui României oferindu-mi o cafea şi rugându-mă să renunţ în a-l mai sprijini pe Călin Popescu Tăriceanu ca prim ministru. Există documente care pot atesta ziua şi ora acestei întâlniri, ca să nu mai vorbim de vizita cu căciula în mână la Grivco. Deci, da, voi merge la Cotroceni dacă viitorul Preşedinte, Victor Ponta mi-o va solicita şi dacă nu mă va şantaja, aşa cum ai făcut-o tu. Îmi doresc ca Victor Ponta să ajungă Preşedintele României, el sau oricare altă personalitate a României care are sprijinul sau”.

Totodată, Voiculescu a susţinut că şeful statului îl atacă gratuit pe Crin Antonescu, atitudine care nu face decât să confirme dorinţa de a o vedea pe Elena Udrea candidat la prezidenţiale.

„Timpul însă va demonstra că această femeie, suprapusă peste caracterul tău infect, vor determina prăbuşirea voastră şi a mafiei voastre”, a adăugat Voiculescu.

Băsescu şi Patriarhul Daniel

„O ultimă concluzie se adresează milioanelor de credincioşi creştini din această ţară şi subliniază faptul că un securist comunist, respectiv Băsescu Traian, îndrăzneşte să acuze, în mod public, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române în devălmăşie cu toţi preoţii care slujesc în Bisericile ortodoxe din România, fără dovezi şi fără teamă de viaţa de apoi. Sper din tot sufletul ca Băsescu Traian să se întâlnească cu revolta românilor şi cu repercusiunile propriilor fapte în această viaţă, urmând ca Dumnezeu să-i dea ce merită în viaţa de dincolo”, a subliniat Dan Voiculescu.

Preşedintele Traian Băsescu declarase joi că Patriarhul Daniel, care a avut o întâlnire recentă atât cu el, cât şi cu premierul Victor Ponta, este "un tip foarte pragmatic" care are nevoie de bani să îşi termine Catedrala şi încearcă să aibă o relaţie bună cu majoritatea.

"Pe de altă parte, Patriarhul este un tip foarte pragmatic. Adică are nevoie de bani să îşi termine Catedrala Mântuirii Neamului, se zbate pentru mase, să aibă bună relaţie cu majoritatea. Este clar că se încearcă apropierea preoţilor de partide, însă eu cred că marea majoritate vor rămâne deasupra bătăliei politice", a adăugat şeful statului.

„Securistul comunist” Băsescu şi „turnătorul” Dan „Felix” Voiculescu

Cei doi se acuză în mod constant de colaborare cu Securitatea comunistă.

Conform datelor Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), Voiculescu a fost recrutat de Securitate în februarie 1970, sub numele conspirativ "Mircea". Trei ani mai târziu, el ar fi fost recrutat în reţeaua Direcţia a III-a, sub numele conspirativ "Felix". Curtea de Apel Bucureşti a stabilit, pe 5 februarie 2010, că Voiculescu a făcut poliţie politică, decizie la care Voiculescu a făcut recurs. În iunie 2011, Curtea Supremă a respins recursul, decizia rămânând definitivă. Pe 13 februarie 2013, Curtea de Apel Bucureşti a respins o cerere de revizuire.
De multe ori, Traian Băsescu s-a arătat indignat de caracterul „infect” al lui Dan Voiculescu care a fost în stare a fost în stare să-şi „toarne” propria verişoară.
Dan Voiculescu se judecă la Tribunalul Bucureşti cu verişoara lui Paraschiva Silaghi încă din ianuarie 2013. Aceasta din urmă l-a acuzat pe Voiculescu că ar fi turnat-o la Securitate, cerându-i acestuia daune morale de 21 de milioane de euro.
„Voiculescu a dat decenii la rând informaţii neadevărate către Securitatea comunistă, provocându-ne daune deosebit de grave”, au declarat soţii Victor şi Paraschiva Silaghi.

Pe de cealaltă parte, Dan Voiculescu i-a cerut verişoarei sale daune morale în valoare de 136.000 euro pentru că i-ar fi afectat imaginea prin declaraţiile făcute în diferite emisiuni de televiziune, în care aceasta a vorbit despre lucrurile pe care le aflase din dosarul de Securitate unde apăreau delaţiuni semnate de Voiculescu. Tribunalul Bucureşti a respins recent, ca neîntemeiată, cererea de daune morale înaintată de fondatorul PC Dan Voiculescu, acesta fiind obligat la plata cheltuielilor de judecată.

„Pentru mine nu mai este rudă. Sunt nişte turnătorii. Din 1973 d când am părăsit România, am mers în Germania, în 2005-2006 mi-a telefonat şi mi-a cerut ajutor ca un membru de familie foarte apropiat să-l apăr. Mi-a spus că vor să-l termine. Am venit la CNSAS şi mi s-a spus că a făcut turnătorii despre noi. Am descoperit că într-adevăr a turnat toată familia. Toate aceste delaţiuni le-a introdus într-un dosar, aveam dosar deja în 1974. Dacă m-aş fi întors în ţară atunci, nu cred că aţi mai fi vorbit cu noi la ora actuală”, a afirmat Paraschiva Silaghi.

În ceea ce-l priveşte pe Traian Băsescu, acesta nu a fost colaborator al Securităţii, potrivit rapoartelor CNSAS, deşi Dan Voiculescu insistă că lucrurile stau altfel. Acesta a contestat la Curtea de Apel Bucureşti adeverinţa CNSAS de necolaborare din 22 octombrie 2013, prin care se precizează pentru a patra oară că şeful statului nu a fost lucrător sau colaborator al fostei Securităţi.