Şeful PSD Olt: Conţinutul OUG 13 trebuie transpus integral în lege. ONG-urile lui Soros au produs haos

„Taifunul care a început nu s-a terminat, ăsta e doar începutul, însă PSD este foarte unit. Dacă nu era OUG 13 era un alt pretext. Miza este clar PSD-ul, dar miza cea mai mare eu sunt convins că este România. Eu cred că 99% din cei care erau în Piaţa Victoriei nu ştiau ce conţine ordonanţa”, susţine şeful PSD Olt.
Paul Stănescu
Paul Stănescu (Ziarul de Olt)

Protestele masive de după adoptarea OUG 13 sunt rodul unei manipulări făcute de "super profesionişti", 99% dintre protestatari nici măcar nu ştiau ce conţine. Întregul conţinut al ordonanţei trebuie transpus în lege în perioada următoare, a declarat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută alături de fostul ministru al Justiţiei Florin Iordache, preşedintele PSD Olt, senatorul Paul Stănescu, citat de Evenimentul de Olt.

„Iohannis ne aştepta la cotitură. Sigur că poate acea ordonanţă 13 n-am reuşit noi să comunicăm foarte bine, să explicăm foarte bine, poate asta e vina noastră, dar din punct de vedere legal, aşa cum aţi văzut, inclusiv Curtea Constituţională a spus că lucrurile sunt în regulă. Eu vă spun în mod direct ce cred eu împreună cu colegii mei, mai ales că venim de la un Comitet Executiv unde ne-am întâlnit cu toţi preşedinţii de organizaţii, dacă nu exista acea OUG 13 probabil era altceva. Eu cred că a fost un pretext pentru că din cei care s-au aflat în Piaţa Victoriei, într-adevăr un număr mare de oameni care nu este de neglijat şi sigur că acest drept de a participa la mitinguri şi la demonstraţii l-am câştigat după 1990, dar eu cred că 99% din cei care erau în Piaţa Victoriei nu ştiau ce conţine ordonanţa 13.

Eu cred şi sunt convins că în Parlament tot ce a fost în Ordonanţa 13, sunt convins că în Parlament în perioada următoare, nu ştiu, o lună, două, trei, procedurile parlamentare trebuie să le respectăm, sunt convins că conţinutul acelei ordonanţe sigur că se va transpune în lege, pentru că aţi văzut ce se întâmplă la Curtea de Apel Alba, la Curtea de Apel Cluj, justiţia nu poate să funcţioneze”, a afirmat Paul Stănescu.

Teorii halucinante

„Ce cred eu că s-a întâmplat – după 11 decembrie eu cred că cineva care se pricepe a citit programul nostru de guvernare şi l-a şi înţeles. Cred că motivul principal a fost ăsta. Programul nostru de guvernare e un program nu numai curajos, dar e un program realist şi făcut pentru români şi pentru capitalul românesc. Sigur că la foarte mulţi nu le-a convenit, şi aici mă refer la multinaţionale şi nu mă refer la multinaţionalele care au activitate de producţie în această ţară, cum ar fi Dacia Renault sau alte firme foarte importante care produc foarte multe locuri de muncă. Mă refer la firmele care produc servicii şi sunt învăţate de 26 de ani să nu lase nimic în această ţară. Noi practic în programul de guvernare în următoarele 6 luni am spus că vom pune în aplicare directiva UE, n-am făcut ceva împotriva lor.

Şi eu sunt convins că citind cu atenţie programul de guvernare, nelăsând taxe şi impozite aici, le-au dus acolo unde au vrut ei, atunci când au văzut că ele vor rămâne în România sunt convins că nu prea le-a convenit. Doi, toate ONG-urile astea care sunt finanţate o mare parte de marele om de afaceri Soros, sigur că ele n-au produs decât dezbinare, ele n-au produs decât haos, şi ca să fiu mai direct discutăm de chestiuni economice până la urmă, deci tot ce s-a întâmplat e o manipulare făcută de oameni care se pricep, profesionişti, dar motivul real sunt chestiunile de ordin financiar. Pun o întrebare retorică – credeţi că cei de la multinaţionale sau cei de la ONG-uri au avut vreo chestiune cu ordonanţa 13? Îi afecta pe ei în mod direct ordonanţa cu abuzul în serviciu? Eu am şi răspunsul, eu cred că nu. Nu îi afecta.

Eu, de exemplu, am stat de vorbă cu oameni care au mers în Piaţa Victoriei, cunoştinţe de ale mele pot să vă spun, care-şi făceau selfie să arate la serviciu că au fost în Piaţa Victoriei. Ba, mai mult, programul de lucru a fost redus la multinaţionale ca să aibă timp să meargă în Piaţă. Repet, cineva a citit programul nostru de guvernare şi l-a şi înţeles. Şi a spus următorul lucru – domne, ăştia dacă-şi pun în aplicare acest program, PSD-ul, e complicat ca alt partid în 2020 să vină la guvernare şi bineînţeles preşedintele Iohannis are mai puţine şanse în momentul în care programul PSD va fi pus în aplicare în această perioadă. Undeva lucrurile s-au cumulat. (...) Deci manipularea în această perioadă a fost aşa de mare şi sunt convins că această manipulare a fost făcută de super profesionişti. Practic ajungem să spunem la un moment dat că nu trebuie să mai votăm.

Păi în momentul în care PSD a luat un asemenea număr de voturi, din punctul meu de vedere, ca român, nu ca om politic, cred că ar fi trebuit să ne lase un an de zile, ba din contră, să fie linişte să vadă dacă noi, aşa cum avem în program cu termene, punem în aplicare. Din păcate, nu au avut răbdare pentru că discuţiile au fost cam aşa, cred eu – dacă un an de zile îi lăsăm şi primele măsuri economice se văd în buzunarele românilor şi capitalul românesc începe să crească, ce mai facem? Şi cred că într-o asociere de interese economice şi de altă natură a început o presiune pe PSD şi pe Guvern. Vreau să vă aduc aminte ce spunea preşedintele ALDE, domnul Tăriceanu, cu care am discutat şi în particular, ţineţi minte acea discuţie pe care a avut-o cu preşedintele Iohannis imediat după alegeri? I-a spus preşedintele, şi domnul Tăriceanu e un om serios care nu spune vorbe, că dacă nu va trece ALDE în partea cealaltă, ca să constituie o altă majoritate, va începe un război total cu PSD. Toate aceste lucruri trebuie luate în calcul.

Taifunul care a început nu s-a terminat, ăsta e doar începutul, însă că PSD este foarte unit. Suntem solidari şi suntem hotărâţi mai mult ca niciodată să ne ducem la capăt programul de guvernare, indiferent câţi mai rămân dintre noi, pentru că presiunea e aşa de mare să plecăm cumva de la guvernare, încât aproape nu vă închipuiţi. Probabil aţi văzut, în Ministerul Justiţiei toată lumea a fost chemată la DNA, se aşteaptă şi domnul ministru (Florin Iordache - n.r.) ca să fie... Nu poate să existe aşa ceva, cred că e unicat ce se întâmplă în ţara noastră. Dar, repet, suntem mai fermi ca niciodată în a duce la capăt programul de guvernare, sigur, recunoaştem greşeala că nu am reuşit să comunicăm foarte bine aceste lucruri, dar cred că indiferent cum am fi comunicat noi, dacă nu era ordonanţa 13 era un alt pretext. Din toate analizele noastre, miza este clar PSD-ul, dar miza cea mai mare eu sunt convins că este România, pentru că sunt convins ca niciodată nu s-a renunţat la împărţirea României.”

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne