Socialiştii cer Maiei Sandu să nu implice R. Moldova „în războiul sancţiunilor” împotriva Bielorusiei

Aleksandr Lukaşenko şi Pavel Filip 19.04.2018
Aleksandr Lukaşenko şi Pavel Filip 19.04.2018 (gov.md)
Tatiana Chiriac
27.05.2021

Partidul Socialiştilor a făcut apel către preşedintele Maia Sandu, să ia toate măsurile posibile pentru a preveni implicarea Moldovei „în conflictul şi războiul internaţional” legat de sancţiunile împotriva Republicii Bielorusia.

Totodată, PSRM a solicitat Băncii Naţionale a Moldovei (BNM) să facă claritate cu privire la riscurile financiare pentru acele întreprinderi care lucrează cu companii din Bielorusia.

În cadrul unui briefing de presă din 27 mai, deputatul socialist Petru Burduja a menţionat că, pe 25 mai, una dintre băncile comerciale din ţară a informat clienţii că Biroul Trezoreriei SUA pentru Controlul Activelor Străine (OFAC) a impus sancţiuni împotriva a 9 companii din Bielorusia.

Astfel, după 3 iunie 2021, ar exista riscul ca plăţile către şi de la aceste companii pe baza contractelor să fie blocate, iar resursele financiare să nu fie returnate.

Parlamentarul a vorbit şi despre faptul că Bielorusia se află pe locul 9 printre partenerii comerciali externi ai Moldovei, iar schimburile comerciale între cele două ţări se estimează la 180-215 milioane de dolari anual, sau 1-1,5 miliarde de lei.

Mai mult, Moldova exportă în Bielorusia vinuri, struguri, alcool etilic, legume, fructe, porumb, conserve, medicamente, mobilier etc. Şi importă lemn tăiat, produse petroliere, cartofi, tractoare, autovehicule, plăci şi dale din ceramică etc.

Petru Burduja a ţinut să sublinieze că R. Moldova are relaţii comerciale şi economice foarte strânse cu Bielorusia, care ar putea suferi foarte mult dacă Chişinăul va fi implicat „în jocul geopolitic internaţional şi unii politicieni vor decide să se alăture declaraţiilor privind sancţiunile”.

BNM nu a confirmat sau negat aceste informaţii ale băncii comerciale şi nu a prezentat încă nicio lămurire.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor