T. Rex a avut cea mai puternică muşcătură dintre toate animalele terestre

Un schelet de Tyrannosaurus Rex, de la Muzeul American de Istorie Naturală.
Un schelet de Tyrannosaurus Rex, de la Muzeul American de Istorie Naturală. (J.M. Luijt / Wikimedia Commons)

Ca adult, Tyrannosaurus rex a avut cea mai puternică muşcătură dintre toate animalele terestre, vii sau dispărute, potrivit unui studiu din Marea Britanie.

Pe baza unor cercetări anterioare, forţa muşcăturii unui T. Rex se situa între 8000 şi 13400 de newtoni (un Newton este cantitatea de forţă netă necesară accelerării unei mase de un kilogram la o rată de un metru pe secundă la pătrat), dar oamenii de ştiinţă cred că ea ar putea fi chiar mai puternică din moment ce unii indivizi cântăreau peste 6000 kg.

Acum, o echipă de oameni de ştiinţă din Anglia a folosit modele computerizate pentru a recrea muşchii maxilarului dinozaurului, printr-un interval de valori, deoarece nu se cunoaşte exact cum era musculatura sa.

"Puterea maxilarului unui T. rex a fost un subiect mult dezbătut de-a lungul anilor," a declarat co-autorul studiului Karl Bates de la Universitatea din Liverpool într-un comunicat de presă.

"Oamenii de ştiinţă au doar scheletul pentru a afla asta, din moment ce muşchii nu pot supravieţui odată cu fosila, aşa că de multe ori trebuie să se bazeze pe o analiză statistică sau pe comparaţii calitative cu animalele vii, care diferă foarte mult în dimensiune şi formă de dinozaurii enigmatici uriaşi, cum ar fi T Rex."

Cercetătorii au comparat muşcătura lui T. rex cu cea a unor specii mai mici, cum ar fi aligatorul şi omul, toţi încadraţi în aceeaşi dimensiune. Ei au stabilit că forţa muşcăturii a crescut odată cu dimensiunea, dar nu şi în cazul T. rex, a cărui muşcătură a fost estimată a fi între 20.000 şi 57.000 de newtoni.

Interesant este că în analiză s-a folosit muşcătura unui T. rex copil, dar ea era mult mai slabă, sugerând că comportamentul de hrănire al dinozaurului s-a schimbat odată cu maturizarea.

"Rezultatele noastre arată că T. Rex avea o muşcătură extrem de puternică, făcându-l unul dintre cele mai periculoase animale de pradă care au colindat planeta noastră", a concluzionat Bates. "Sistemul său musculo-scheletic unic va continua să fascineze oamenii de ştiinţă în anii ce vor urma."

Rezultatele au fost publicate în Biology Letters.