Ţăranii români se alătură Marşului pentru Hrană Bună

(photos.com)

Ţăranii români protestează vineri, 14 septembrie, începând cu orele 11.30, în faţa Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale din Bucureşti, iar toţi cei care cred în drepturile ţăranilor de a produce o hrană sănătoasă şi de a practica agricultura după principii etice sunt invitaţi să se alăture manifestaţiei. Protestul este organizat în coordonare cu numeroase evenimente similare care au loc în această lună în Europa, iar punctul culminant al manifestaţiilor va fi atins pe 19 septembrie, în faţa Parlamentului European din Bruxelles, unde ţărani, activişti, specialişti şi consumatori din întreaga Uniune Europeană se vor reuni la finalul Marşului pentru Hrană Bună (Good Food March).

Vrem ca prin această manifestaţie, ţăranii adevăraţi împreună cu susţinătorii noştri, şi nu marii producători, să îşi facă auzite în faţa autorităţilor nemulţumirile şi solicitările referitoare la reforma agriculturii europene. În acelaşi timp, vom transmite un mesaj de solidaritate cu marşul european al ţăranilor din Strasbourg până în Bruxelles, în faţa clădirii Parlamentului European”, a declarat Willy Schuster, din partea asociaţiei Eco Ruralis – în sprijinul fermierilor ecologici şi tradiţionali.

La eveniment vor lua cuvântul mici producători din diverse regiuni ale ţării, vor fi transmise reprezentanţilor ministerului principalele solicitări ale ţăranilor, iar protestul va fi urmat începând cu orele 15.00 de o dezbatere despre drepturile ţăranilor în contextul acaparării pieţei mondiale de corporaţii, precum şi în contextul reformei Politicii Agricole Comune din Europa.

Ca un fapt inedit, manifestarea de la Bucureşti se va bucura de participarea a doua reprezentante a Mamelor din Ituzaingo, Argentina: Sofia Gatica şi Maria del Milagro Godoy. Cele două sunt deja cunoscute în întreaga lume pentru lupta lor împotriva companiei Monsanto Pentru prima dată, Monsanto a fost adusă în faţa justiţiei să dea socoteală pentru îmbolnăvirea sau moartea unor argentinieni care au intrat în contact cu erbicidul extrem de toxic pe baza de glifosat (RoundUp), folosit în tratarea chimică a culturilor de soia modificată genetic. Lupta mamelor din Ituzaingo a fost onorată anul acesta cu premiul Goldman Environmental Prize, iar experienţa acestor activiste este o sursă de inspiraţie pentru oamenii de pretutindeni.

Vrem ca prin această manifestaţie, ţăranii adevăraţi împreună cu susţinătorii noştri, şi nu marii producători, să îşi facă auzite în faţa autorităţilor nemulţumirile şi solicitările referitoare la reforma agriculturii europene

România este astăzi o ţară fără o viziune agricolă. Pe măsură ce şi-a deschis pieţele agricole pentru străini, autorităţilor din România pare să le lipsească orice direcţie coerentă faţă de viitorul agriculturii româneşti. Fiecare nou ministru al agriculturii restructurează ministerul şi noi legi şi regulamente sunt elaborate în permanenţă, creând astfel stres şi nesiguranţă în rândul agricultorilor. Ţăranii din România sunt puterea ei cea mai mare, nu o răspundere care trage România în jos. O ţară poate fi o ţară de ţărani, dar şi un stat european modern, în acelaşi timp”, apreciază pe site-ul său “Eco Ruralis”, una dintre organizatoarele manifestării.