Traian Băsescu mai scapă de o problemă penală

Plângerea în care Traian Băsescu era intimat alături de 10 persoane a fost respinsă de Curtea de Apel Târgu Mureş.
Traian Băsescu
Traian Băsescu (LIONEL BONAVENTURE / AFP / Getty Images)

Magistraţii Curţii de Apel Târgu Mureş au respins, luni, în mod definitiv, plângerea depusă de firma MTS Company Târgu Mureş împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale dată de către procurorii DNA, într-un dosar în care se pare că numele lui Traian Băsescu ar fi apărut din greşeală, informează Agerpres.

Patronul MTS Company, Teodor Moga, a arătat în plângerea depusă la instanţă că ordonanţa emisă de DNA - de neîncepere a urmăririi penale faţă de cele 11 persoane, printre care şi fostul preşedinte al ţării, Traian Băsescu, preşedintele CEC Bank, Radu Gheţea, judecători, avocaţi şi angajaţi ai Primăriei Târgu Mureş - ar fi "nelegală", prin prisma faptului că ancheta nu prezintă indicii că ar fi fost efectuată "în mod complet şi deplin".

În opinia patronului MTS Company, ancheta efectuată de DNA este "incompletă şi părtinitoare", iar materialul probator administrat nu este de natură "să conducă spre concluzii certe cu privire la existenţa sau inexistenţa culpei penale".

La primul termen de judecată din dosar, patronul MTS Company a declarat presei că numele lui Traian Băsescu ar fi ajuns din greşeală în acest dosar:

"Traian Băsescu, eventual l-am înjurat vreodată, aşa cum îi înjură lumea pe preşedinţii ţării, dar nu am niciun motiv în acest dosar să mă plâng împotriva lui. Figurează (printre intimaţi, n.r.) — o fi scos vreun procuror din eroare numele lui, eu nu-mi amintesc să îi fi scris numele, nici nu l-am pomenit în cei 10 ani, nici la biserică, nici în altă parte (...) Numai din greşeala de redactare a cuiva (apare numele fostului preşedinte - nr.), că n-am nicio treabă cu el".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne