Trudeau îl dă jos din funcţie pe ambasadorul Canadei în China pentru comentarii privind Huawei

Premierul canadian Justin Trudeau
Premierul canadian Justin Trudeau (Drew Angerer/Getty Images)

Premierul canadian, Justin Trudeau, l-a concediat pe ambasadorul Canadei în China după ce acesta a făcut comentarii în mass media în legătură cu cazul directorului financiar al Huawei, potrivit Deutsche Welle.

“Aseară am cerut şi am acceptat demisia lui John McCallum din funcţia de ambasador al Canadei în China”, a susţinut Trudeau într-o declaraţie făcută sâmbătă.

McCallum a fost criticat săptămâna trecută când a declarat mass mediei chineze din Toronto că Meng Wanzhou, directorul financiar al Huawei, are argumente împotriva extrădării ei în Statele Unite.

Fiica fondatorului gigantului chinez în telecomunicaţii, Meng a fost arestată în luna decembrie pe aeroportul din Vancouver pe baza unui mandat de arestare american pentru presupuse încălcări ale sancţiunilor impuse împotriva Iranului. Totuşi, Meng a fost eliberată la scurt timp pe cauţiune şi SUA mai are la dispoziţie câteva zile pentru a depune cerere oficială de extrădare.

Criză diplomatică

Cazul lui Meng a declanşat o criză diplomatică între Ottawa şi Beijing. Drept răspuns, statul chinez a arestat de atunci doi cetăţeni canadieni, iar la începutul acestei luni, un tribunal chinez a transformat sentinţa de 15 ani de închisoare dată unui canadian pentru presupus trafic de droguri în pedeapsa cu moartea.

McCallum a afirmat mass mediei chineze că Meng a avut “argumente suficiente” împotriva extrădării şi a sugerat că acest caz este motivat politic.

“În primul rând, implicaţii politice prin comentariile făcute de [preşedintele american] Donald Trump despre cazul ei. În al doilea rând, există un aspect extrateritorial şi, în al treilea rând, mai este problema sancţiunilor împotriva Iranului ce sunt implicate în cazul ei, iar Canada nu a semnat aceste sancţiuni împotriva Iranului”, a precizat McCallum.

Anterior, Trump afirmase că ar lua în considerare o intervenţie în cazul lui Meng dacă ar obţine un acord comercial bun cu China.

Ulterior, McCallum şi-a retras comentariile şi a susţinut că s-a exprimat greşit după ce a fost presat de opoziţie şi experţi politici să intervină în acest caz, subminând poziţia unificată canadiană.

Dar, punând din nou gaz pe foc, el a afirmat vinerea trecută într-un interviu cu ziarul Toronto Star că ar fi “minunat pentru Canada” dacă SUA ar renunţa la cererea sa de extrădare.

Aceste comentarii au părut să fie suficiente pentru Trudeau, care anterior nu a dat curs propunerilor de retragere a ambasadorului - fost ministru liberal.

Trudeau şi ministrul de Externe, Chrystia Freeland, au subliniat că guvernul canadian nu poate interfera politic într-un caz judiciar. Canada are un tratat de extrădare cu SUA.

SUA a presat guvernele aliate să ia măsuri pentru a se asigura că furnizorii de servicii wireless şi de Internet nu folosesc echipamente produse de Huawei, una dintre cele mai mari companii de telecomunicaţii din lume. La rândul său, UE şi-a exprimat îngrijorarea că tehnologia Huawei ar putea fi folosită pentru spionaj.

Ascensiunea Huawei pe piaţa mondială a telecomunicaţiilor a fost presărată cu scandaluri, primul de talie internaţională având loc în 2003, când compania Cisco a dat în judecată concernul chinez pentru că i-a furat tehnologia. De atunci, Huawei a fost bănuită în nenumărate rânduri de spionaj în favoarea regimului comunist chinez, primind interdicţii de participare la licitaţii guvernamentale în mai multe ţări anglo-saxone, pe motiv de securitate.

De asemenea, Huawei a avut de înfruntat recent o presiune tot mai mare în Occident. De altfel, gigantul chinez a fost deja exclus de pe piaţa americană, iar Australia şi Noua Zeelandă au blocat implicarea gigantului hi-tech chinez în construirea reţelelor 5G. În plus, Japonia intenţionează să interzică achiziţiile de echipamente Huawei şi ZTE pentru a consolida sistemele de protecţie împotriva scurgerilor de informaţii şi a atacurilor cibernetice.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe