Turcia îşi recheamă ambasadorul din Austria. Relaţiile bilaterale se deteriorează

Turcia a acuzat Austria că susţine terorismul şi că este un centru al islamofobiei. Relaţiile dintre cele două ţări s-au deteriorat puternic de la puciul eşuat în Turcia din luna iulie.
Ministrul turc de externe Mevlut Cavusoglu.
Ministrul turc de externe Mevlut Cavusoglu. (Captură Foto)

Turcia şi-a rechemat ambasadorul din Austria în mijlocul unor tensiuni tot mai puternice între cele două ţări, a susţinut luni mass media turcă de stat.

Ministrul turc de Externe Mevlut Cavusoglu a acuzat Austria la o conferinţă de presă că este un centru al rasismului şi al Islamofobiei şi că susţine grupurile teroriste kurde, adăugând că Turcia îşi va revizui relaţiile cu Austria.

“Din păcate, a dispărut fundaţia necesară pentru ca relaţiile noastre bilaterale şi cooperarea să continue într-o manieră normală”, a susţinut Cavusoglu.

Turcia l-a convocat, de asemenea, pe însărcinatul cu afaceri al Austriei la Ministerul de Externe din Ankara.

Relaţiile dintre cele două ţări s-au deteriorat progresiv în săptămânile care au urmat tentativei de lovitură de stat din Turcia din luna iulie.

În urma puciului eşuat, oficialii seniori austrieci au criticat masiva campanie de epurare din Turcia – zeci de mii de persoane au fost arestate, reţinute sau concediate din poziţiile şi de la locurile lor de muncă – şi, în acelaşi timp, au susţinut că aderarea Ankarei la UE ar trebui să fie oprită.

În Ankara, astfel de declaraţii au fost interpretate ca o lipsă de suport pentru guvernul turc ales pe cale democratică.

“În timpul puciului şi după acesta, în loc să susţină Turcia ei au făcut exact opusul”, a precizat Cavusoglu.

În plus, Cavusoglu a criticat o interdicţie privind desfăşurarea unor proteste pro-democraţie de către turcii din Austria, adăugând că autorităţile au permis în schimb manifestaţii pro-kurde şi împotriva Turciei.

În Viena au avut loc recent mai multe demonstraţii iniţiate de organizaţii kurde împotriva Turciei, care au dus la ciocniri cu naţionaliştii turci.

Turcia susţine că protestele sunt organizate de susţinători ai Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), pe care UE şi Ankara îl consideră o organizaţie teroristă.

O altă sursă de tensiune a fost din cauza “incidentului” survenit pe aeroportul din Viena: un mesaj de informare rula pe ecranele din aeroport anunţând că Turcia autorizează relaţiile sexuale cu copii sub 15 ani. Ankara a negat cu tărie afirmaţiile, iar Ministerul turc de Externe l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri al ambasadei Austriei la Ankara.