Udrea o apără pe jurnalista Andreea Pora de linşajul mediatic desfăşurat de Antena 3

Elena Udrea
Elena Udrea (Epoch Times România)

„Linşajul mediatic la care a fost supusă Andreea Pora într-o emisiune a Antenei 3 dă dovada faptului că postul cu pricina nu mai este de mult timp o instituţie de presă, ci o armă împotriva oricui îndrăzneşte să nu fie de acord cu turnătorul Dan "Felix" Voiculescu”, a scris vineri pe contul său de Facebook deputatul Elena Udrea.

„Deşi nu am fost întotdeauna de acord cu Andreea Pora, deşi am fost în repetate rânduri criticată de aceasta, am toată încrederea că este unul dintre jurnaliştii adevăraţi pe care îi are România, că face presă cu bună-credinţă şi sunt convinsă că va fi la fel de determinată ca şi până acum pentru a se lupta pentru convingerile domniei sale”, a precizat Udrea.

Deputatul PDL subliniază că atacul postului de televiziune al lui Voiculescu nu a fost îndreptat împotriva unui adversar politic, ci a unui jurnalist, şi prin extrapolare instituţiei presei libere din ţară.

„Când un politician, aşa cum sunt eu, este atacat pe un post de propagandă al adversarului politic, nu este acceptabil, dar se poate explica prin război politic. Atunci când un jurnalist este bălăcărit într-un asemenea fel cum a fost Andreea Pora, deja avem de-a face cu un atac la adresa unei alte instituţii fundamentale a statului: presa liberă din România”, a declarat aceasta.

În concluzie Elena Udrea susţine că îi pare rău să constate că „jurnalişti profund nemulţumiţi atunci când am îndrăznit să cer drept la replică pentru unele neadevăruri spuse despre mine şi care m-au atacat atunci pentru "această practică nedemocratică" trec acum peste atacul la adresa unei colege de breaslă de-a lor”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne