UE va sancţiona sectorul energetic al Rusiei. Proiectul South Stream respins

Plenul Parlamentului European, 14 ianuarie 2014.
Plenul Parlamentului European, 14 ianuarie 2014. (FREDERICK FLORIN / AFP / Getty Images)

Parlamentul European a adoptat o rezoluţie prin care se opune conductei de gaze South Stream recomandând o sursă de gaze alternativă pentru Uniunea Europeană.

Ca răspuns la presiunile Rusiei împotriva Ucrainei, europarlamentarii au insistat pentru adoptarea mai multor sancţiuni împotriva Rusiei şi, în mod deosebit, împotriva sectorului energetic rus.

UE trebuie să înăsprească sancţiunile împotriva indivizilor ruşi implicaţi în criza din Ucraina şi să fie pregătită de impunerea imediată a sancţiunilor economice împotriva Rusiei. De asemenea, UE mai trebuie să ia măsuri împotriva firmelor ruse şi a colaboratorilor acestora, în special a celor din sectorul energetic, conform rezoluţiei.

Parlamentarii, profund îngrijoraţi de situaţia agravantă şi vărsările de sânge din estul şi sudul Ucrainei, i-au cerut Rusiei să oprească susţinerea separatiştilor violenţi şi a miliţiei înarmate, conduse de forţele speciale ruse, şi să-şi retragă trupele de la graniţa estică a Ucrainei.

Uniunea Europeană salută ”ideea unui referendum naţional cu privire la statusul şi teritoriul Ucrainei sugerat de către preşedintele Olexander Turcinov”, conform rezoluţiei.

Misiunea de Monitorizare Specială a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) va aduna informaţii asupra activităţii paramilitare, a acţiunilor provocatoare şi a drepturilor omului în Ucraina.

Nu au fost raportate atacuri, intimidări sau alte discriminări împotriva ruşilor, a cetăţenilor etnici ruşi sau a altor minorităţi din Ucraina, au subliniat parlamentarii europeni.

De asemenea, Parlamentul European a mai salutat şi intenţia guvernului ucrainean de a desfăşura alegeri parlamentare anticipate.

Rezoluţia nu a fost susţinută de către grupul Socialiştilor şi Democraţilor (S&D).

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe