Urzeala tronurilor în UNPR. A fost ales urmaşul lui Oprea - Valeriu Steriu

Urmaşul lui Gabriel Oprea la conducerea UNPR este Valeriu Steriu, şeful de campanie al partidului pe care generalul îl indicase deja ca posibil succesor.
Valeriu Steriu,vicepreşedinte UNPR
Valeriu Steriu,vicepreşedinte UNPR (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
26.03.2016

Valeriu Steriu a fost ales preşedinte al Uniunii Naţionale pentru Progresul României, decizie luată sâmbătă în cadrul Conferinţei Naţionale a partidului.

În cursa pentru şefia UNPR intraseră trei candidaţi - deputatul Valeriu Steriu şi senatorii Iulian Cristache şi Ioan Iovescu. Dacă ultimii doi au obţinut 22 de voturi, respectiv 5 voturi, Valeriu Steriu a cumulat un total de 339 voturi.

Imediat după vot, noul lider UNPR a declarat că "vin zile grele" însă partidul va face faţă provocărilor şi "va fi surpriza alegerilor locale şi cea mai mare surpriză politică în acest an".

Decizia UNPR nu este o surprinză în condiţiile în care Gabriel Oprea, fostul lider al partidului care a demisionat în contextul problemelor sale din justiţie, l-a indicat deja ca posibil succesor pe Valeriu Steriu.

Alegerea noului lider al UNPR vine după ce preşedintele interimar al partidului, Neculai Onţanu, a fost arestat preventiv pentru luare de mită într-un proaspăt dosar de corupţie marca DNA.

Noul lider UNPR le-a mulţumit celor doi foşti preşedinţi, oamenii faţă de care a avut numai cuvinte de laudă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor