Verona, oraşul îndrăgostiţilor

La aproximativ două ore de aglomeraţia din Milano şi de turismul Veneţiei, se află Verona - o imagine binevenită a unei Italii pure şi relaxate. Devenită celebră datorită îndrăgostiţilor pătimaşi ai lui Shakespeare, Verona este unul dintre cele mai vizitate oraşe din Italia - după Veneţia, al doilea oraş din regiunea Veneto ca populaţie şi importanţă artistică. Dacă nu ţintiţi obiective turistice de talie mondială, acest oraş este o adevărată bucurie.

Piesa „Romeo şi Julieta” scrisă de Shakespeare a făcut din Verona un oraş foarte cunoscut. Casa Julietei, în care a locuit cândva familia Cappello în viaţa reală, oferă o scenă mondenă macabră dar vibrantă. Curtea mică, având un iz romantic, este un spectacol în sine, cu vizitatori din întreaga lume care pozează pe balconul aproape ireal şi îşi fac fotografii unul altuia, mângâind pieptul de bronz al Julietei, în speranţa că vor avea noroc în dragoste.

Oraşul este atât de faimos în ceea ce priveşte dragostea, încât se primesc nenumărate scrisori adresate direct către "Julieta, Verona, Italia". Există chiar şi voluntari care să le răspundă acestor oameni, în mare parte îndrăgostiţi (veziwww.julietclub.com). Aceştia sunt din ce în ce mai ocupaţi din cauza filmului "Letters to Juliet" ("Scrisori către Julieta"), în care o fată - pe nume Amanda Seyfried - găseşte o scrisoare în timp ce vizitează casa Julietei şi călătoreşte prin Italia pentru a o ajuta pe autoare să-şi reîntâlnească dragostea pierdută.

În ciuda ficţiunii romantice, oraşul este plin de o istorie autentică. Pentru că vechii romani considerau Verona un loc de odihnă ideal înainte de a traversa Alpii, oraşul are o multitudine de ruine romane. Amfiteatrul bine conservat - al treilea ca mărime din epoca romană - datează din secolul I d.Hr. şi încă păstrează cea mai mare parte din piatra originală. De-a lungul secolelor, mulţimi de până la 25.000 de spectatori au aclamat luptele gladiatorilor romani, execuţiile medievale şi piesele moderne - inclusiv popularul festival de vară de operă din Verona, care profită de faimoasa acustică a arenei.

Corso Porta Borsari era principala arteră de circulaţie din Verona romană. O plimbare pe aici reprezintă o vânătoare distractivă de comori antice. Rămăşiţe ale trecutului ilustru al oraşului - fragmente de coloane romane, reliefuri medievale, faţade vechi şi frumoase şi fosile în marmură - sunt împrăştiate printre vitrinele magazinelor de lux din zilele noastre.

Veţi ajunge în Piazza Erbe, piaţa din Verona, unde vânzătorii vin să împartă şi să vândă orice este de sezon. Această piaţă plină de viaţă este o încântare pentru fotografi. Clădirile sale pastelate înconjoară fântânile, porumbeii şi oamenii se adună aici încă de pe vremea romanilor, când acest loc era un forum.

Este de remarcat leul veneţian care pluteşte deasupra pieţei, în vârful unei coloane, amintindu-le localnicilor de cucerirea Veronei de către Veneţia în 1405. Dacă aţi fi stat atunci în acest loc, aţi fi fost înconjurat de turnurile mândre ale familiilor nobiliare. Nobilii medievali se lăudau cu turnuri. Nobilii renascentişti se lăudau cu faţadele fin pictate ale palatelor lor. Rămăşiţe ale acelor zile renascentiste din secolul al XVI-lea, când Verona era supranumită "oraşul pictat", supravieţuiesc şi astăzi.

Piazza Erbe este cunoscută în zilele noastre pentru faptul că localnicii îşi încep seara aici cu un aperitiv. Este o scenă la modă, deoarece tinerii veronezi umplu barurile pentru a se bucura de băuturi răcoritoare de tip spritz, măsline şi cartofi prăjiţi.

În plus, Verona are o mulţime de restaurante excelente. Una dintre cele mai fericite amintiri ale mele dintr-o călătorie este aceea de a mânca împreună cu prietenul meu Franklin la o enotecă (bar de vinuri) locală populară. Carnea crudă (de vită) a fost, după cum a spus Franklin, "ca şi cum ai vedea zâmbetul unei femei frumoase după 10 ani. Nu o uiţi niciodată". Mortadella (baloney în stil italian - nu o carne de lux) a fost servită cu trufe negre. A fost rafinată. Imaginaţi-vă că aţi numi Spam-ul rafinat - doar adăugaţi trufe.

Apoi a venit cea mai bună mămăligă pe care am gustat-o vreodată, cu anşoa. După cum se pare, anşoa şi mămăliga fac un "bun mariaj". La desert - o farfurie de felii voluptoase de brânză. "Chiar dacă nu vorbim", a spus Franklin, "cu aceste brânzeturi avem o conversaţie bună". În timp ce mă ţineam fericit cu mâinile de burta plină, m-am gândit la modul în care italienii îşi trăiesc viaţa cu dezinvoltură şi cum se bucură de mâncarea lor.

În afară de mâncare, pentru mine, punctul culminant al Veronei este passeggiata (plimbarea) de seară. Este o activitate multigeneraţională. Ca nişte păuni, tinerii îşi întind aripile pe promenada largă de pe trotuar, făcută spaţioasă de către supraîncărcăturile veneţiene ale oraşului în secolul al XVII-lea, astfel încât oamenii frumoşi ai oraşului să poată vedea şi să fie văzuţi îmbrăcaţi în toată splendoarea lor.

Ori de câte ori mă plimb pe aici, mă văd înconjurat de mici poveşti de dragoste – instantanee romantice care intră şi ies din lumea mea ca un fluture. Un tip pe bicicletă pedalează graţios, cu iubita lui stând pe ghidon, îmbrăţişându-l. O femeie îmi spune că soţul ei este mezza mela - jumătatea de măr. Se pare că atunci când sufletele pereche se întâlnesc în Italia, mărul se întregeşte.

Nu ştiu dacă toată această iubire are legătură cu agitaţia din Romeo şi Julieta - sau dacă este doar o stare naturală de entuziasm, care vine din faptul că trăim într-un loc atât de vesel şi cultural.