Victoria Nuland confirmă angamentul SUA faţă de aliaţii săi din NATO şi de Ucraina

Victoria Nuland, adjuncta secretarului de stat John Kerry.
Victoria Nuland, adjuncta secretarului de stat John Kerry. (MASSOUD HOSSAINI / AFP / Getty Images)

În contextul crizei din Ucraina, Adjunctul Secretarului de Stat al SUA, Victoria Nuland a transmis prin intermediul paginii de Facebook a ambasadei Statelor Unite la Bucureşti un mesaj poporului român, Europei şi Eurasiei.

Reamintind că România sărbătoreşte 10 ani de la intrarea în NATO, Victoria Nuland şi-a exprimat recunoştinţă pentru angajamentul ţării noastre faţă de NATO şi pentru toate eforturile comune pentru menţinerea păcii, libertăţii şi democraţiei "atât în ţările noastre cât şi peste hotare" şi, menţionând Articolul 5 din Tratatul NATO, articol care obligă toţi aliaţii să intervină în cazul unei agresiuni împotriva unui stat membru, i-a asigurat pe români că SUA îşi onorează angajamentele faţă de aliaţii săi şi că este alături de România ca prieten şi ca aliat.

"În calitate de aliaţi NATO, România şi Statele Unite ale Americii au colaborat în Balcani, Afganistan, în Marea Mediterană şi în Marea Neagră [...] fiecare şi-a asumat un angajament solemn în faţa celuilalt, conform prevederilor Articolului 5 al Tratatului Nord-Atlantic. Astăzi vreau să reafirm în faţa poporului român că Statele Unite îşi respectă angajamentele.", a statuat Nuland în mesajul său către români.

Subliniind importanţa relaţiilor bilaterale şi în cadrul Alianţei, Victoria Nuland a punctat că, atât SUA cât şi România au condamnat împreună agresiunea Rusiei la adresa Ucrainei şi a reiterat sprijinul Statelor Unite şi, implicit şi pe al României, faţă de poporul ucrainean:

"Astăzi, urmărim cu toţii cu îngrijorare evenimentele din Ucraina şi am condamnat împreună agresiunea militară a Rusiei şi încercarea acesteia de a anexa Crimeea. Tot împreună suntem alături de poporul ucrainean, pe măsură ce acesta încearcă să-şi construiască un viitor mai paşnic, unit, democratic şi prosper", a afirmat oficialul american.

Arătând că, în ultimii 10 ani, în calitate de aliaţi NATO, România şi Statele Unite ale Americii au colaborat în Balcani, Afganistan, în Marea Mediterană şi în Marea Neagră, Nuland a reamintit că, în calitate de aliaţi NATO, România şi SUA şi-au asumat un angajament solemn în faţa celuilalt şi a reafirmat "în faţa poporului român" că Statele Unite îşi respectă angajamentele.

Filmul cu mesajul Victoriei Nuland, încărcat şi pe youtube, poartă numele "mesajul Adjunctului Secretarului de Stat pentru Europa şi Eurasia, Victoria Nuland, cu privire la parteneriatul SUA-România".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne