Vosganian "dă din casă": Split TVA vine pe fundalul unei situaţii dramatice a ţării

Criticat puternic atât de Opoziţie cât şi de mediul de afaceri, split TVA-ul vine pe fundalul unei situaţii dramatice, România fiind în urma tuturor ţărilor UE la capitolul colectare TVA, susţine deputatul Varujan Vosganian.
Varujan Vosganian
Varujan Vosganian (Epoch Times România)

Aplicarea split TVA vine pe fundalul unei situaţii "dramatice" în care se află România privind veniturile fiscale, a declarat luni deputatul ALDE Varujan Vosganian, la dezbaterea pe tema split TVA din plenul Camerei Deputaţilor.

"Avem o problemă reală pe care nu putem să o tratăm nici cu dispute politice, nici sterile, nici cu băşcălie. În ceea ce priveşte veniturile fiscale, România se apropie dramatic de pragul de 25%, media europeană este 40%, iar ţările din vârful piramidei au colectări de aproape 50% — Franţa, aproape 48%, Danemarca, Finlanda, Belgia, peste 45%, până şi Bulgaria are peste 30%. Sigur că putem să facem băşcălie, sigur că putem să folosim această tribună pentru a cere demisii.

Chestiunea nu aparţine doar unui singur Guvern, este o tendinţă care vine mai de demult şi ea trebuie rezolvată prin dialog politic şi efortul tuturor. Aşadar, această încercare făcută de Guvernul Tudose vine pe fundalul unei situaţii dramatice în care se află România. Aici nu este vorba doar de TVA, pentru că invocarea splitării TVA pentru rău platnici se referă şi la neplata contribuţiilor şi la plata celorlalte impozite. Este greşit să se spună că soluţia trebuie căutată numai în paradisuri fiscale", a declarat Vosganian, preluat de Agerpres.

Vosganian a ţinut să declare că ALDE nu susţine sporirea sau introducerea unor taxe - nici măcar pe coteţele de găini - şi a ţinut să atragă atenţia că România e pe ultimul loc în UE la colectare TVA.

"În legătură cu colectarea TVA, într-adevăr suntem în urma tuturor celorlalte ţări din UE. Trebuie să avem o soluţie, dar vă repet şi o spun şi colegilor care sugerau idioţenii de tipul impozitării coteţelor: nu se va face acest lucru prin introducerea unor taxe şi impozite sau mărirea unor taxe şi impozite, pentru că ele nu vor face decât să apese tot asupra celor care îşi fac datoria faţă de stat. ALDE nu este de acord cu sporirea sau introducerea unor taxe. (...) Noi, ALDE, vrem să sprijinim şi să respectăm pe cei care plătesc corect, să facem o competiţie corectă între agenţii economici şi să nu protejăm pe cei care nu plătesc taxe pentru a avea un avantaj incorect", a explicat Vosganian.

Referitor la coteţe şi impozitarea lor, reamintim că aceste discuţii au apărut în spaţiul public după ce Vosganian a criticat "autoconsumul" arătând că cei ce mănâncă ouă de la găina din curte, fac bulion şi magiun din propria producţie de tomate şi prune văduvesc statul de TVA-ul pe care l-ar plăti dacă ar cumpăra produse de la magazin.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne