"Bani şi trădare" - Despre biografia neromanţată a fostului premier ucrainean Iulia Timoşenko, agenta Moscovei [Podul]

Fostă premieră a Ucrainei, Iulia Timoşenko îşi construieşte în lume imaginea unui politician ucrainean evlavios, căruia îi pasă de soarta ţării sale şi decis să susţină interesele acesteia dar, în realitate, ea este considerată trădătoare în propria-i ţară, afirmă un material publicat recent de Podul.

Concret, sursa citată afirmă că, dacă cineva ar fi să descrie crezul politic al Iuliei Timoşenko în doar câteva cuvinte, acela ar fi "Bani şi trădare".

Potrivit publicaţiei amintite, care a analizat fapte şi activităţi din biografia fostului premier ucrainean, cariera politică a Iuliei Timoşenko a început cu delapidarea bugetului de stat. Din septembrie 1997, ea a fost vicepreşedinte al partidului Hromada, care era condus de premierul de atunci, Petro Lazarenko. În 2004, Transparency Internaţional l-a inclus pe Lazarenko în topul celor mai corupţi zece oameni de stat din întreaga lume. Finalmente, Lazarenko a fost principala persoană implicată în dosarul care a fost deschis în Statele Unite, fiind acuzat de spălare de bani obţinuţi ilegal şi transferaţi în conturi străine (în perioada 1994-1999).

De notat că licenţa de stat pentru furnizarea de gaz a fost acordată companiei private United Energy Systems of Ukraine (UESU), controlată de Iulia Timoşenko, care a devenit partenera de afaceri a lui Lazarenko. După această cârdăşie, cei doi au acumulat profituri gigantice prin umflarea preţului gazului pentru consumatorii ucraineni. E indubitabil.

Jurnaliştii de la Podul mai afirmă că, în 2001, Procuratura Generală a acuzat-o pe Timoşenko de contrabandă cu gaz, evaziune fiscală la scară deosebit de mare şi mituirea lui Lazarenko. Toate aceste acuzaţii au determinat-o să demisioneze. Apoi a urmat tărăgănarea şi îngroparea proceselor penale deschise împotriva Iuliei Timoşenko. Una peste alta, Timoşenko a evitat condamnarea şi a rămas mai departe în politică.

După Revoluţia Portocalie din 2004 şi urmările acesteia, organizată de susţinătorii lui Viktor Iuşcenko (fost preşedinte al Ucrainei) ca protest împotriva rezultatelor preliminare falsificate ale alegerilor prezidenţiale, care ar fi fost câştigate de pro-rusul Viktor Ianukovici, Timoşenko a devenit prim-ministru în 2005.

Dar preşedintele Iuşcenko avea să o demită în exact acelaşi an, din cauza multiplelor acuzaţii de corupţie ce i-au fost aduse acesteia. Dar Timoşenko se pare că nu avea să stea cu mâinile în sân. În 2005, ea a încercat să organizeze o contrarevoluţie, încercând să formeze o coaliţie cu partidul pro-rusului Ianukovici.

În perioada 2007 - 2010, Timoşenko a fost din nou prim-ministru, după ce încă din 2006 şi ulterior din funcţia de premier, s-a ocupat să crească efectiv dependenţa Ucrainei de Rusia, blocând aprovizionarea cu petrol din Azerbaidjan. În 2009, ea a semnat câteva acorduri dezastruoase cu Gazprom pentru achiziţionarea de gaz din Federaţia Rusă, care angaja Ucraina să plătească 450 de dolari pentru 1000 de metri cubi de gaz.

Preţul gazului pentru Ucraina s-a dovedit a fi aproape cel mai mare comparativ cu preţul plătit de ceilalţi cumpărători ai Gazprom. Asta în condiţiile în care, oricum, tarifele de transport pentru gaze au fost de câteva ori mai mici decât cele uzitate de Gazprom pentru a plăti servicii similare către alte ţări europene.

Acordurile din 2009 prevedeau principiul "take or pay". Adică, Naftogaz (companie de stat a Ucrainei) era obligată să plătească integral indiferent de carenţele părţii ruse, dar nu existau astfel de obligaţii ale Gazprom faţă de Naftogaz în ceea ce priveşte transportul.

Drept urmare, aceste acorduri cu Gazprom au cauzat Ucrainei pierderi de miliarde de dolari, ţara devenind dependentă de Moscova. E perioada în care Timoşenko s-a îngrijit ca nevoile flotei ruseşti din Crimeea să fie mereu satisfăcute exemplar.

Condamnată în 2011 la 7 ani de închisoare într-un dosar ce viza tocmai acordurile cu Gazprom, Timoşenko avea să fie eliberată la 22 februarie 2014.

Timoşenko a făcut totul pentru a bloca rezistenţa Ucrainei la ocupaţia rusă a Peninsulei Crimeea. În aprilie 2012, fostul prim-ministru a depus eforturi pentru a împiedica rezistenţa ucraineană în faţa trupelor hibride ale Rusiei, care începuseră lupta în regiunile Doneţk şi Lugansk.

În general, Iulia Timoşenko e cunoscută pentru participarea ei la numeroase scheme flagrante de corupţie, precum şi pentru multiplele sale legături cu politicienii şi oligarhii pro-ruşi.

Articolul complet aici