Contestatul director al ROMATSA, Ion Aurel Stanciu, numit secretar de stat. Se anunţă proteste

Controlorii de trafic aerian de la Romatsa în grevă de avertisment.
Controlorii de trafic aerian de la Romatsa în grevă de avertisment. (Facebook)

Alianţa Naţională a Sindicatelor Bugetarilor - Sed Lex - anunţă proteste de amploare pe 1 septembrie, în semn de solidaritate cu sindicaliştii de la ROMATSA. Aproximativ 85.000 de oameni vor ieşi în stradă pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de situaţia de la compania de control aerian, au anunţat sindicaliştii, potrivit B1 TV.

Decizia Sed Lex vine ca urmare a numirii directorul companiei, Aurel Stanciu, în funcţia de secretar de stat în cadrul Ministerului Transportului.

"Este clar că un om pe care îl pui politic acolo, apoi îl pui secretar de stat...(...) Dacă oamenii sunt hotărâţi (sindicaliştuii de la ROMATSA - n.r.) şi ştiu ceea ce sunt, vom face grevă generală şi noi îi susţinem. Acum este evident că această instituţie este politizată. Este clar acum că oamenii ăştia pun oameni în funcţie politic", a declarat, pentru B1 TV, preşedintele Sed Lex, Vasile Marica.

* * *

Ion Aurel Stanciu, directorul companiei de control aerian ROMATSA, personaj puternic contestat de sindicaliştii ce ameninţă cu greva generală de la 1 septembrie, a fost numit în funcţia de secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor de către premierul Victor Ponta. Numirea lui Stanciu la minister are loc după ce Ministrul Transporturilor Iulian Matache i-ar fi cerut marţi lui Stanciu să-şi dea demisia de la conducerea ROMATSA, au precizat pentru hotnews.ro surse guvernamentale.

Potrivit sursei citate, alături de Stanciu, într-o altă poziţie de secretar de stat la Transporturi a mai fost numit şi Marius Humelnicu iar Dragoş Titea a fost eliberat din această funcţie.

Reamintim că situaţia la ROMATSA este explozivă, controlorii de trafic ameninţând că vor intra în grevă generală din 1 septembrie, dacă cele 14 revendicări pe care le au nu vor fi soluţionate. Una dintre principalele nemulţumiri ale acestora era legată de conducerea ROMATSA, pe care o acuză că a transformat compania "într-o instituţie militarizată" în care doar şefii îşi pot exprima punctele de vedere.

Pe fundalul tensiunilor din ce în ce mai puternice din companie, Gabriel Tudorache, unul dintre liderii sindicaliştilor din Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian, a declarat, luni, că atât ministrul Transporturilor, Iulian Matache, cât şi Consiliul de Administraţie şi conducerea ROMATSA, au fost notificate cu privire la declararea grevei generale în toate unităţile ROMATSA, începând cu 1 septembrie, ora 11.00.

"Vom proceda la declanşarea grevei, dacă până în acel moment organele statului abilitate nu vor reuşi să rezolve problemele pe care le avem la ROMATSA. Şi pot să vă spun că sunt probleme de viaţă şi de moarte la ROMATSA, deci nu este vorba de bani, nu e vorba de absolut nimic, ci chiar de viaţă şi de moarte, de siguranţa pasagerilor, de siguranţa salariaţilor ROMATSA.

Dacă până în acel moment (1 septembrie a.c.) nu se găsesc soluţiile şi organele statului nu iau absolut nicio măsură, cum nu au făcut până azi, deşi avem numeroase plângeri făcute atât la DNA, atât la Parlament, la Senat, la preşedinte, la Camera Deputaţilor, deci nimeni nu ne ia în seama, la Curtea de Conturi şi aşa mai departe. Avem un număr de peste 20 de procese pe care le-am intentat acestei conduceri ilegale. În mod cert, dacă până atunci nu se rezolvă lucrurile, vom declanşa grevă generală, impactul va fi, din punctul nostru de vedere, catastrofal, având în vedere faptul că nu o să dureze doar două ore, ci este o grevă generală totală", a mai spus Gabriel Tudorache.

Reprezentanţii sindicatului din ROMATSA susţin că negocierile pornite în urmă cu o lună au fost oprite brusc, fără niciun rezultat, şi îl acuză pe managerul companiei, Aurel Stanciu, că nu a respectat nimic din ceea ce au stabilit, în scris, cu Ministerul Transporturilor. Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de faptul că nici ministrul Iulian Matache nu reacţionează.

La rândul său, Aurel Stanciu susţine că au mai rămas doar două cereri nerezolvate - una priveşte organigrama instituţiei, care nu ar fi de competenţa sindicatelor, iar cea de-a doua vizează mărirea salariilor.

Amintim că, în data de 15 iulie, pe aeroportul Henri Coandă din Otopeni, a avut loc o grevă de avertisment a controlorilor de trafic de pe Aeroportul Henri Coandă, care, timp de mai multe ore, au asigurat controlul a doar 30% dintre zboruri. Detalii aici

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne