Fostul ministru al Telecomunicaţiilor Gabriel Sandu adus luni la DNA

Sigla DNA
Sigla DNA (Epoch Times România)
Loredana Diacu
27.10.2014

Fostul ministru al Telecomunicaţiilor Gabriel Sandu a fost adus cu mandat luni la sediul DNA pentru a fi audiat în dosarul Microsoft. Sandu este unul dintre cei cinci foşti miniştri pentru care DNA a cerut avizarea urmăririi penale.

Tot astăzi la DNA au fost aduşi, unul câte unul, Dorin Cocoş, fostul soţ al Elenei Udrea, "celebrul" Nicolae Dumitru, zis NIRO şi nu mai puţin celebrul primar al oraşului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan "Pinalti.

Potrivit unui martor în dosarul Microsoft, omul de afaceri Dorin Cocoş şi primarul oraşului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, ar fi primit "opt-nouă" milioane de euro, respectiv "circa trei milioane de euro" şi tot trei milioane de euro ar fi ajuns şi la Gabriel Sandu.

„Din câte am auzit, Dorin Cocoş a primit aproximativ 8-9 milioane euro, iar Gheorghe Ştefan (primarul oraşului Piatra Neamţ) circa 3 milioane de euro. Tot în jur de 3 milioane a primit Gabriel Sandu (n.r. - fost ministru al Comunicaţiilor). Cred că banii pentru Gabriel Sandu au fost viraţi în off-shore”, a declarat un martor din dosar.

Potrivit martorului, în cursul anului 2008 sau 2009, în contextul finalizării contractului dintre Guvernul României şi Microsoft, Florica Claudiu, fostul şef al Fujitsu în România a apelat la fostul tensiman Dinu Pescariu, despre care se ştia că avea o relaţie bună cu Dorin Cocoş pentru a-l susţine în cadrul licitaţiei ce urma a se realiza. În perioada respectivă au fost organizate diverse întâlniri între Florica Claudiu şi Gabriel Sandu, fie la Ministerul Comunicaţiilor, fie în alte locaţii. Întâlnirile au fost fost intermediate de Dorin Cocoş, a mai declarat martorul.

"La unele dintre întâlniri a participat şi Gheorghe Ştefan, despre care se discuta că avea o oarecare autoritate asupra lui Gabriel Sandu. Ulterior adjudecării licitaţiei de către firma D.Con.Net., Dorin Cocoş a stabilit modul în care trebuie distribuite sumele transferate de la D.Con.Net către Barringwood Investment Ltd. Cred că această societate era controlată de Dinu Pescariu.

Ştiu că printre beneficiarii acestor sume se regăseau Gabriel Sandu, Gheorghe Ştefan, Dorin Cocoş, Pescariu Dinu, Nicolae Dumitru. Firmele în care urma sa se facă plata i-au fost indicate lui Florica Claudiu de fiecare dintre persoanele mai sus menţionate, la fel şi persoanele de contact. Din discuţiile purtate am înţeles că plata efectuată către Nicolae Dumitru (sau firma acestuia) a fost făcută în considerarea faptului că dânsul a emis o scrisoare de garanţie absolut necesară contractului. Tot din discuţiile purtate am înţeles că sumele remise lui Dorin Cocoş au fost în cea mai mare parte remise în numerar, banii fiind retraşi numerar din Elveţia de Pescariu Dinu şi înmânaţi personal de acesta lui Dorin Cocoş.

Din câte am auzit, Dorin Cocoş a primit aproximativ 8-9 milioane euro, iar Gheorghe Ştefan circa 3 milioane de euro. Tot în jur de 3 milioane a primit şi Gabriel Sandu. Cred că banii pentru Gabriel Sandu au fost viraţi în off-shore. Din cunoştinţele mele Dorin Cocoş, Dinu Pescariu şi Gheorghe Ştefan nu aveau firme prin intermediul cărora să presteze servicii IT. Cred că în privinţa lui Dinu Pescariu se discuta despre o sumă de circa 3.000.000 euro", se arată în depoziţia martorului la DNA, publicată de Hotnews.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor