Halucinant! Şeful Dumei ruse: Germania şi Franţa să plătească despăgubiri locuitorilor din Donbas

Viaceslav Volodin
Viaceslav Volodin (Getty Images)
Maria Maevschi
11.12.2022

Preşedintele Dumei de Stat a Federaţiei Ruse, Veaceslav Volodin, a scris pe contul său de Telegram că Germania şi Franţa trebuie să plătească despăgubiri locuitorilor din Donbas. Solicitarea lui Volodin a venit ca răspuns la o declaraţie a fostului cancelar al Germaniei Angela Merkel care a afirmat anterior că acordurile de la Minsk au fost o încercare de a oferi Ucrainei timp să-şi consolideze capacităţile.

„Acordurile de la Minsk din 2014 au fost o încercare de a acorda Ucrainei timp. Ucraina a folosit, de asemenea, acest timp pentru a deveni mai puternică. Ucraina anilor 2014 - 2015 nu este Ucraina de astăzi. Mă îndoiesc foarte mult că ţările NATO ar fi putut atunci face pentru Ucraina la fel de mult ca astăzi. Războiul Rece nu s-a încheiat pentru că Rusia nu s-a potolit niciodată”, se arată în declaraţia fostului cancelar german.

„Germania şi Franţa trebuie să plătească despăgubiri locuitorilor din Donbas. Situaţia actuală din Ucraina este o consecinţă a politicii înşelătoare a liderilor acestor state. În primul rând, în 2014, miniştrii de Externe german şi francez au semnat un document de conciliere între autorităţile legale ucrainene şi opoziţie, ca garanţi ai desfăşurării paşnice a evenimentelor.

Totul s-a încheiat cu o lovitură de stat la Kiev şi genocidul celor 6 milioane de locuitori din Donbas. Apoi Germania şi Franţa au participat la încheierea acordurilor de la Minsk. Dar, după cum a spus Merkel, nimeni nu a plănuit să le îndeplinească, numind-o o încercare de a acorda Ucrainei timp pentru militarizarea sa”, scrie Volodin, pe contul său de Telegram.

Deşi Rusia nu obişnuieşte să respecte acordurile semnate, preşedintele Dumei ruse a ţinut să sublinieze că „neîndeplinirea intenţionată a obligaţiilor asumate ca urmare a semnării unui acord internaţional nu este doar o pierdere a încrederii, ci şi o infracţiune pentru care trebuie să răspundă semnatarii acordurilor de la Minsk - Merkel, Hollande şi Poroşenko”.

De asemenea, Volodin îi învinuieşte pe foştii lideri ai celor trei state - Merkel, Hollande şi Poroşenko - de lipsa căldurii, a electricităţii, inflaţia uriaşă, închiderea întreprinderilor, pe continentul european.

„După recunoaşterea lui Merkel, Germania şi Franţa poartă responsabilitatea morală şi materială pentru ceea ce se întâmplă în Ucraina. Ei vor trebui să plătească despăgubiri locuitorilor din Donbas pentru 8 ani de genocid şi pagube. Dar acesta este doar începutul”, ameninţă şefului parlamentului rus.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor