Israelul a demolat forţat mai multe clădiri din Cisiordania

Premierul israelian Benjamin Netanyahu.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu. (Sebastian Scheiner-Pool / Getty Images)

Israelul a demolat, marţi, mai multe clădiri dintr-un sat palestinian, chiar în ziua în care negocierile de pace au expirat. Operaţiunile de demolare din satul Khirbet al-Taweel au fost făcute cu ajutorul a sute de soldaţi, conform jurnaliştilor Reuters.

Israelul a mai atras nemulţumirea palestinienilor continuând să construiască case pe teritoriul pe care aceştia vor să-şi întemeieze statul palestinian.

Aproximativ 30 de persoane au rămas fără locuinţă în urma operaţiunilor. O moschee construită în 2008 se află printre clădirile demolate.

”Dacă aceste acţiuni nu vor înceta” nu există loc de reîntoarcere la negocierile de pace sponsorizate de Statele Unite cu acest ”atacator expansionist şi rasist”, a declarat, Yasser Abed Rabbo, un oficial palestinian de vârf.

Miercuri, Netanyahu l-a avertizat pe preşedintele palestinian Mahmoud Abbas că trebuie să aleagă între alianţa cu Hamas şi pacea cu Israelul, Abbas alegând alianţa cu Hamas.

Acordul inter-palestinian între OLP (Organizaţia pentru Liberarea Palestinei) şi Hamas, pentru un guvern de unitate naţională, este considerat "foarte negativ", a declarat fostul premier israelian, Ehud Barak.

Un număr tot mai mare de politicieni de la Ierusalim sunt de părere că guvernul israelian ar trebui să stabilească unilateral graniţele cu Palestina, anexând teritoriile capturate.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe