"Lăsaţi-i pe cei care ar trebui să moară, să moară!" Cum şi-a schimbat China politica "Zero-COVID" într-o politică "Zero non-COVID"?

China este centrul unei epidemii virale cu centrul în oraşul Wuhan
China este centrul unei epidemii virale cu centrul în oraşul Wuhan (NOEL CELIS/AFP via Getty Images)
Ana Ion
03.01.2023

"Zero non-COVID" este numele pe care oamenii din China îl dau noii politici de gestionare a pandemiei adoptată de regimul la conducere, după ce Partidul Comunist Chinez (PCC) a împins în mod agresiv întreaga ţară către un statut de stat complet-COVID-pozitiv.

Deciziile legislative se iau, de obicei, în sesiune în luna martie. Este de aşteptat însă ca următoarea sesiune să se concentreze pe salvarea economiei chineze, deoarece aceasta se află în pragul colapsului după trei ani de politică zero-COVID.

Liderul partidului, Xi Jinping, este în mod clar dispus să plătească orice preţ pentru a redeschide ţara.

Angajaţii guvernamentali din oraşul Chongqing din provincia Sichuan şi din provincia Zhejiang au primit notificări prin care li se spune să se întoarcă la birourile lor pentru a lucra chiar dacă au fost testaţi pozitiv pentru COVID-19, atâta timp cât simptomele lor sunt uşoare.

Populaţia totală a oraşului Chongqing este de peste 31 de milioane de locuitori, iar cea a provinciei Zhejiang de peste 57 de milioane de locuitori.

Zvonurile de pe internetul chinezesc vorbeau despre faptul că guvernele oraşului Chongqing şi ale provinciei Zhejiang au fost criticate de Beijing, deoarece aceste regiuni au fost prea lente pentru a ajunge la un procent ridicat de pacienţi COVID pozitiv.

Un oficial local din Shanghai a declarat pentru The Epoch Times la 27 decembrie că biroul său a primit instrucţiuni pentru a face tot posibilul pentru a împinge oraşul la statutul de vârf al COVID.

"Lăsaţi-i pe cei care ar trebui să devină pozitivi să devină pozitivi şi lăsaţi-i pe cei care ar trebui să moară, să moară", a declarat Song Wen (pseudonim).

Toate mass-media de stat sunt mute în ceea ce priveşte situaţia actuală din ţară, iar rapoartele diferitelor agenţii guvernamentale sunt contradictorii.

Guvernul provinciei Zhejiang a înregistrat un milion de cazuri noi de COVID pe 25 decembrie, în timp ce CDC-ul naţional chinez (Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor) a raportat doar 2 983 de cazuri noi în întreaga ţară pentru aceeaşi zi.

Regimul a anunţat că, la 8 ianuarie 2023, China va redeschide total călătoriile în şi din ţară, ceea ce a declanşat îngrijorarea în ţări din întreaga lume. Oficialii italieni au raportat la 28 decembrie că 50% dintre pasagerii a doua zboruri din China au fost testaţi COVID pozitiv.

China, o ţară cu o populaţie de peste 1,4 miliarde de locuitori, a trecut în decurs de o lună de la politica zero-COVID la o politică zero non-COVID. Schimbarea bruscă i-a lăsat pe experţii în sănătate din întreaga lume cu un sentiment de nesiguranţă, deoarece explozia cazurilor de COVID din China poate duce la expunerea întregii lumi la noi variante.

Presa occidentală a atribuit pe scară largă schimbarea bruscă de politică protestelor de la sfârşitul lunii noiembrie împotriva politicii zero-COVID din China. Cu toate acestea, potrivit şefului pentru Situaţii de urgenţă al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Michael Ryan, creşterea bruscă a numărului de cazuri de COVID în China nu s-a datorat ridicării restricţiilor impuse de guvern.

Înainte de schimbarea politicii, "boala se răspândea intens, deoarece cred că măsurile de control în sine nu opreau boala. Şi cred că China a decis, din punct de vedere strategic, că nu mai era cea mai bună opţiune", a declarat Ryan.

Schimbarea regimului de la politica Zero-COVID la o politică Zero non-COVID nu a venit fără semnale anterioare.

Începând cu sfârşitul lunii septembrie, multe mass-media chineze de stat au discutat în mod deschis despre faptul că nu se aplică în mod excesiv politica zero-COVID.

La 30 septembrie, Xi Jinping şi toţi liderii de vârf ai PCC au mers în Piaţa Tiananmen pentru o slujbă de comemorare a Zilei Martirilor. Xi şi ceilalţi au adus flori la Monumentul Eroilor Poporului, o piatră care a fost ridicată pentru a-i aminti pe cei care au murit pentru Partid în trecut. Imaginile de la slujbă arată sute de persoane prezente la eveniment care nu poartă măşti.

Pentru o ţară care a impus principiul purtării măştilor ca parte a politicii sale de zero-COVID, evenimentul a fost primul semn clar al iminentei schimbări de politică a regimului.

Pe 28 octombrie, Xi a declarat în timpul scurtei sale şederi în provincia Henan: Sistemul socialist al Chinei a fost stabilit cu sacrificiul de vieţi omeneşti. El a spus că acest sacrificiu este necesar şi în epoca modernă. Xi a vizitat provincia după cel de-al 20-lea Congres al PCC de la începutul lunii, în cadrul căruia a fost reales pentru un al treilea mandat în fruntea PCC.

La 24 noiembrie, un incendiu a izbucnit într-o clădire de apartamente de mare înălţime din oraşul Urumqi, care a provocat în număr mare morţi şi răniţi, deoarece scara de incendiu era încuiată. Incidentul a provocat ulterior proteste de amploare în mai multe oraşe. La 7 decembrie, Beijingul a ridicat oficial politica de trei ani de zero-COVID.

Este evident că Partidul Comunist Chinez a început schimbarea politicii în linişte încă de la sfârşitul lunii septembrie. Protestele pe scară largă după incendiul din Urumqi din 24 noiembrie au devenit scuza perfectă pentru ca regimul să adopte în mod deschis o nouă politică.

Motivul schimbării politicii regimului este clar: salvarea puterii regimului cu preţul vieţilor poporului chinez.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor